POCLADĂ, poclăzi, s. f. (Reg.) Țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, folosită ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocadă, plocată s.f, plocat, poclad s. n.] – Din sl. pokladŭ.

pocladă sf [At: KLEIN, D. 401 / V: (reg) plocad (Pl: ~e, ~uri) sn, ploca~ sf, plocat (Pl: ~e, ~uri) sn, plocav (Pl: ~uri) sn, plocaz sn, plocot sn, plotad (Pl: ~e) sn, ~ad (Pl: ~lăzi, ~de, ~duri) smn, ~laz s, poglad (Pl: ~azi) sm, porlad (Pl: ~e) sn / Pl: ~de, ~lăzi / E: slv покладъ] (Reg) 1 Țesătură țărănească mițoasă, din lână nevopsită. 2 (Pex) Pătură. 3 Pocrovăț (2).

POCLADĂ, poclăzi, s. f. (Reg.) Țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, întrebuințată ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocadă, plocată s. f., plocat, poclad s. n.] – Din sl. pokladŭ.

POCLADĂ, poclăzi, s. f. Țesătură de casă din lînă nevopsită, întrebuințată ca învelitoare, ca așternut și mai ales ca pătură sub șa; cergă, macat. Gospodina împresură numaidecît, în odaie, pe cei doi oaspeți de soi... le împinse scaune acoperite cu poclăzi. SADOVEANU, Z. C. 44, I-a pus o pocladă, pe pocladă șaua de lemn, și i-a strîns chinga bine, căci aveau să meargă la tîrg. GÎRLEANU, L. 27. – Variante: plocadă (ȘEZ. I 34) s. f., plocad, plocade (ȘEZ. XIII 106), plocat, plocate (CARAGIALE, P. 116, TEODORESCU, P. P. 22), poclad, poclade, s. n.

POCLADĂ ~ăzi f. reg. Obiect confecționat dintr-o țesătură casnică de lână nevopsită, mițoasă, servind ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. /<sl. pokladau

pocladă (plocad) f. Mold. așternut sub șea: o păreche de poclăzi CR. [Slav. POKLADŬ, depunere (cf. rus. POKLADKA, căptușeală)].

pocládă f., pl. ăzĭ (vsl. po-kladŭ, lucru depus, d. klasti-kladon, a pune, a clădi; rus. po-kládka, căptușeală, po-kláža, bulendre. V. clădesc). Est. Lăvicer (de lînă nevăpsită bătută la piŭă) întrebuințat ca macat la țară orĭ ca pătură supt șa. – În vest plocád și -át, pl. e; și plocadă. V. ipingea.

plocad sn vz pocladă

plocadă sf vz pocladă

plocat² sn vz pocladă

plocav sn vz pocladă

plocaz sn vz pocladă

plocot sn vz pocladă

plotad sn vz pocladă

poclad¹ sm vz pocladă

poclaz sm vz pocladă

poclăz^[1] s vz pocladă

poglad sm vz pocladă

porlad sn vz pocladă

plocad n. Mold. V. pocladă.

plocád, -ádă și -át, V. pocladă.

pocladă (reg.) (desp. po-cla-) s. f., g.-d. art. poclăzii; pl. poclăzi

pocladă (reg.) (po-cla-) s. f., g.-d. art. poclăzii; pl. poclăzi

pocladă s. f. (sil. -cla-), g.-d. art. poclăzii; pl. poclăzi

pocladă s. f., pl. poclăzi (poclade)

pocladă, -clăzi.

POCLADĂ s. v. cioltar, șabracă, valtrap.

pocladă s. v. CIOLTAR. ȘABRACĂ. VALTRAP.

PLOCAT s. v. cergă, cuvertură, învelitoare, pătură, velință.

plocat s. v. CERGĂ. CUVERTURĂ. ÎNVELITOARE. PĂTURĂ. VELINȚĂ.

plocat (plocate), s. n. – Cuvertură, pătură, macat, care servește și ca valtrap. – Var. poclad(ă), plocad(ă). Sl. pokladŭ „depus” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 60; Conev 61), cf. clădi, năclad; pentru metateză, cf. plocon. Forma placat, folosită în limbajul modern (Gib Mihăescu), este greșită, și datorată fără îndoială confuziei cu fr. plaquer. Plocău (var. poclău), s. n. (Bucov., plasă de pescuit) pare var. aceluiași cuvînt (după Scriban, din mag. pokhálo „pînză de păianjen”). – Cf. poclit.

plocad, plocade, s.n. (reg.) v. pocladă.