proașcă sf [At: MOXA, 375/12 / V: (înv) procică, proș-, (reg) ~șchie^[1], ~șică / Pl: ~ște, (înv) ~șce, (reg) proști / E: (îm)proșca] 1 (Înv) Punct de ochit Si: țintă². 2 (Înv) Distanță (variabilă) egală cu aceea parcursă de o săgeată aruncată cu arcul. 3 (Pop; îe) A face (sau a da) ~ sau ~ca (în, între, prin, printre sau împrejurul...) A năvăli în, între, prin, printre sau împrejurul a ceva Si: a se năpusti, a da iama. 4 (Pex) A distruge prin mijloace violente și instantanee Si: a nimici, a prăpădi. 5 (Reg) Praștie. 6 (Reg) Pușcoci pentru împroșcat apă. 7 (Buc) Stropitoare. 8 (Reg) Aparat de stropit via. 9 (Reg) Pompă de incendiu. 10 (Udp „de”) Cantitate de apă, de noroi etc. care țâșnește de undeva și împroașcă. 11 (Reg; îf proașche) Prăjină crestată la un capăt cu care se culeg fructele.

PROAȘCĂ, proaște, s. f. Cantitate de apă care țîșnește de undeva și împroașcă. Călcînd de-a dreptul cu talpa, vîrtos, în gîrlele de unde țîșneau proaște de apă lutoasă. PETRESCU, A. R. 49. O proașcă de apă care se întrebuințează cînd roiul se urcă în sus. La TDRG. ◊ Expr. A face (sau a da) proașcă (sau proașca) (în, între sau prin)... = a face prăpăd (în dușmani). Proașcă să faci, cînd vei izbi... în dușmanii noștri. ODOBESCU, S. A. 86. Dan zice: Măi, Ursane! acolo e de noi!... Acolo să dăm proașcă. ALECSANDRI, P. III 287. Aveam... o ghioagă nestrugită Cu piroane țintuită, Care cînd o învîrteam, Proașcă prin dușmani făceam. id. P. P. 169. (Fig.) Prea faci proașcă în averea mea. ALECSANDRI, la TDRG

PROAȘCĂ ~te f. pop. Șuvoi de apă sau de noroi care țâșnește de undeva împroșcând. /v. a [îm]proșca

PROAȘCĂ s.f. 1. (Mold., ȚR) Țintă (în care se ochește), punct de ochit (cu o armă). A: Turcii ca într-o proșcă săgita într-însii, de-i umplea de săgeți. URECHE. Îl pusese în proașcă să-l omoare. M. COSTIN; cf. DOSOFTEI, VS. B: Voiu întrei săgețile... slobozindu-le la proașcă. BIBLIA (1688). Să puie o proșcă în vîrful unei prăjini înalte și să zică să săgete ostile Într-acea proșcă. NEAGOE. 2. (Mold., ȚR) Distanță (variabilă) pînă la care poate ajunge o săgeată, un proiectil; aruncătură. A: Ieși din cetate ca la trei proașce. DVS, 6^r. Să depărta, de la dînsul ca o proșcă de arc. CRON. SEC. XVIII, 22^v. B: Au șezut în preajma lui departe ca o proșcă de arc. BIBLIA (1688). 3. (Mold.) Țel, scop. Că un scopos (sau o proșcă) la care domnul tiran îș pune socotiala (de cîte) ori de li să cade, ori de nu li să cade, numai ce să să îmbogățască. NCCD, 405. Etimologie: [îm] proșca. Cf. împistreală, pistreală (1); pravăț (1), ț e a n c h i (2), v i g.

proașcă f. praștie: înarmați cu proaște AL.; a (da) face proașcă, a împrăștia: proașcă prin dușmani făceam POP. acolo să dăm proașcă AL. [Abstras din (îm)proșcà].

proáșcă (oa dift.) f., pl. șcĭ și șce (var. din praștie. V. împroșc și proșcă). Vechĭ. Țintă, punct de ochit. Bătaĭe de arc, de pușcă. Azĭ. Instrument de împroșcat (ca tulumba, mitraliera, praștia). A face proașcă pin dușmanĭ cu ghĭoaga, a o învîrti lovindu-ĭ pe ceĭ din prejur.

proașche^[1] sf vz proașcă

proașică sf vz proașcă

procică sf vz proașcă

proșcă sf vz proașcă

prócică, V. proașcă.

próșcă f., pl. proștĭ (var. din proașcă). Ur. Țintă, punct ales ca să ocheștĭ (de împroșcat cu săgețĭ orĭ cu gloanțe). – Scris și procĭcă (după sl.).

proașcă (pop.) s. f., g.-d. art. proaștei; pl. proaște

proașcă (pop.) s. f., g.-d. art. proaștei; pl. proaște

proașcă s. f., pl. proaște

PROAȘCĂ s. v. praștie, pușcoci, stropitoare.

proașcă s. v. PRAȘTIE. PUȘCOCI. STROPITOARE.

proașcă (proaște), s. f. – 1. Fuituială, praștie. – 2. Țintă. – 3. Distanță de la care se trage. – 4. Pompă de incendiu. – Var. proșcă, înv. Sl. *pročĭkati „a țîșni, a izbucni”, cf. sb. pročka „acțiunea de a împroșca” (Pușcariu, Dacor., III, 681-5). S-a mai crezut în sl. prysnati „a împrăștia” (Cihac, II, 257); în sb. pročkati „a iscodi” (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 440); într-un sl. *prokŭ (Tiktin); în bg. prăskalka (Conev 74). – Der. împroșca, vb. (a arunca, a azvîrli; a țîșni, a ieși; a stropi, a împrăștia; a spumega), var. înv. împrocica, cf. rus. pročikatĭ „a se deschide un abces”; împroșcătură, s. f. (aruncare; lansare; stropire).