PUNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o, dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ♦ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; în sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis.

punte sf [At: BIBLIA (1688), 239²/19 / Pl: punți / E: ml pons, -ntis] 1 Pod¹ îngust, de obicei dintr-o scândură sau dintr-o bârnă, așezat peste o apă mică, peste un șanț, o râpă etc., care poate fi trecut numai cu piciorul. 2 (Îs) ~ de scăpare Mijloc de a ieși dintr-un impas. 3 (Pfm; îe) A se face (sau a se pune) luntre (sau, rar, munte, reg, cruce, scară) și ~ A-și da toată silința în vederea realizării unui scop. 4 (Pop; îe) A trece ~a A scăpa de o primejdie. 5 (Pfm; îe) A face ~ A nu merge la serviciu într-o zi de lucru care se află între două sărbători legale. 6 (D. servicii publice, instituții; îae) A nu funcționa într-o zi de lucru care se află între două sărbători legale. 7 (Îcs) De-a ~a ologului Joc de copii în care un copil, care își murdărește călcâiul, începe să șchiopăteze și cere altui copil, care nu cunoaște jocul, să-l ajute întinzându-i palma peste care primul copil trece cu călcâiul murdar. 8 (Înv) Pod. 9 (Spc) Punte (1) mobilă care leagă vasele de chei. 10 (Spc; rar șîs ~ cu macara) Punte (1) mobilă peste un șanț adânc, plin cu apă, la o cetate sau la un castel medieval. 11 Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. 12 (Șîs ~ de comunicație) Placă de metal rabatabilă care servește la legătura dintre două vagoane de cale ferată. 13 (Mun; Trs) Pârleaz. 14 (Buc; Mar) Trunchi întreg de copac tăiat și curățat de crengi și de coajă. 15 Stinghie de lemn care unește cele două brațe ale ferăstrăului de tâmplărie, situată la distanță (aproximativ) egală de pânza și de frânghia ferăstrăului și pe care se sprijină pana cu care se răsucește frânghia Si: (reg) curmeziș, mijloc, mijlocar. 16 (Reg) Stinghie care susține fagurii în stupi. 17 (Trs) Policioară. 18 (Reg) Bucată de fier care unește coarnele plugului. 19 (Reg) Arc care unește cele două picioare ale compasului. 20 (Reg) Stinghie de lemn care desparte ochiurile geamului. 21 (Pex) Pervaz. 22 Stinghie de lemn sau bară de fier care se pune de-a curmezișul doagelor de la fundul ciuberelor, ciuturilor, butoaielor, găleților etc. 23 (Reg) Brăcinar (5) la căruță. 24 (Reg) Parte a unei piese metalice formată dintr-o bară cu capetele îndoite, până la locul unde se îndoaie cele două capete. 25 (Reg) Parte a greblei în care sunt fixați colții. 26 (Reg) Talpă la joagăr. 27 (Reg) Parte mai lată a potcoavei folosite de lucrătorii forestieri, pe care stă talpa piciorului. 28 (Reg) Lama țapinei. 29 (Reg) Stinghie la grapă. 30 Parte a scaunului de doage pe care este sprijinită doaga în timpul prelucrării. 31 (Muz; rar) Cordar. 32 (Trs) Platcă¹ la cămășile bărbătești. 33 (Reg; îs) ~a bogdanelor Lemn orizontal mobil care unește capetele stâlpilor din care este alcătuit stăvilarul morilor de apă. 34 (Reg) Pârghie cu ajutorul căreia se reglează înălțimea pietrelor morii de apă sau de vânt, pentru a obține o făină mai mare sau mai măruntă Si: (pop) posadă (1). 35 (Reg) Strat de lemn de care este prinsă broasca morii. 36 (Reg) Schelet de lemn pe care este așezată roata morii. 37 (Buc; Trs) Grindă longitudinală care unește ursoaiele morii. 38 (Trs) Bârnă orizontală, paralelă cu fruntarul, cu un capăt mobil, care se reazemă pe calul morii. 39 (Reg; lpl) Fiecare din lemnele care fixează piatra zăcătoare a morii Si: crivace (3). 40 (Rar) Mică piesă metalică pe care este așezat capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare la moara de apă Si: grindă, podoimă¹, posadă². 41 (Reg; șîs ~a prâsnelului) Masă a tigăii. 42 Planșeu din lemn sau din metal care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele Si: (înv) pod¹. 43 Bucățică de plută², de lemn ușor sau de metal în care se înfige fitilul candelei ca să plutească în untdelemn. 44 (Olt) Coardă de viță de vie întinsă între araci. 45 (Atm; Trs; îs) ~a umărului Claviculă. 46 (Atm; Trs; Mol; îs) ~a nasului Cartilaj care desparte fosele nazale Si: (pop) zgârciul nasului. 47 (Mun) Două crenguțe în formă de furcă între care se așează o crenguță orizontală, ca o punte (1), sau alte obiecte, pe care fetele de la țară le puneau afară în noaptea Sf. Vasile sau a Bobotezei, pentru a-și visa ursitul. 48 (Bis; reg) Pânză îngustă și lungă care se așterne în drumul cortegiului mortuar. 49 (Pex) Pomană care constă din colaci, bucăți de pânză, covoare, căni de apă etc. și care se împarte pe drumul pe care este dus mortul la cimitir Si: (reg) pod¹.

PUNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ◊ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; în sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis.

PUNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust așezat peste o apă, o rîpă sau un șanț, și care poate fi trecut numai cu piciorul. Muntele cu cale șerpuită și cu punți de piatră peste prăpăstii se chema Stînișoara. SADOVEANU, B. 175. Iată punțile de bîrne. MACEDONSKI, O. I 8. Cum treceam puntea peste apa Neamțului... mi-au alunecat ciubotele și am căzut în Ozana. CREANGĂ, O. A. 44. ◊ Fig. [Neamul] să se ridice, să treacă puntea veacurilor și să ajungă a-și da tributul lui la progresul necontenit al umanității. SADOVEANU, L. 12. Ai durat prin aer punte Din fîșii de foc. COȘBUC, P. I 218. Nu spera cînd vezi mișeii La izbîndă făcînd punte. EMINESCU, O. I 196. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a scăpa dintr-o situație grea. Vă-ntind o punte de scăpare Deasupra negrelor genuni. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 24. A se face (sau a se pune) luntre și punte = a depune toate sforțările, a face orice pentru a realiza ceva. Se pune luntre și punte și află că feciorul ei ar vrea să ia pe fata cutăruia. SEVASTOS, N. 26. S-a pus el – nu-i vorbă – luntre și punte ca să-și vîre codița cea bîrligată undeva, dar degeaba i-a fost. CREANGĂ, O. A. 186. ♦ Fig. Element de legătură. [Luduș] e puntea între echipele de zi și de noapte. C. PETRESCU, A. 466. 2. Scîndură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă pe care stau sau circulă muncitorii care lucrează la înălțime. O asemenea construcție, cu zidurile roșii neisprăvite și cu punțile schelelor prăfuite de var, li se păru o prezență deplasată. C. PETRESCU, Î. II 215. Punte de comunicație = placă metalică de legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Podeț mobil care leagă vasele de chei. Iată, Gălăciuc e al șaselea care se prăbușește cu puntea, înecîndu-se. SAHIA, N. 41. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. Puntea scrîșni pe lanțuri. Omul își lepădă calul și dădu năvală în deschizătura porții. SADOVEANU, F. J. 409. 3. Planșeu (aproape) orizontal, situat în corpul unei nave sau la partea superioară a unei nave; covertă. Pe puntea iahtului rămaseră numai bătrînii serioși, gravi. BART, E. 109. Amîndoi comandanții sînt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte. VLAHUȚĂ, O. A. 407. 4. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice, format din patru brațe în care sînt montate diferite piese. 5. Parte a morii de vînt care susține tigaia prîsnelului. 6. Pluta în care se introduce fitilul candelei.

PUNTE ~ți f. 1) Pod îngust care poate fi trecut numai pe jos. ◊ ~ de scăpare mijloc de ieșire dintr-o situație grea. ~ de trecere mijloc cu ajutorul căruia se face legătura între două părți diferite. A se face (sau a se pune) luntre și ~ v. LUNTRE. 2) Scândură lată fixată pe o schelă și folosită pentru efectuarea lucrărilor de construcție la înălțime. 3) Planșeu orizontal fixat între etajele unei corăbii sau ale unui vapor. ~ superioară. ~ de promenadă. ◊ ~ de comandă punte așezată transversal de la un bord la altul, pe care sunt instalate aparatele de navigație. 4) Pod mobil care face legătura între nave și chei. 5) Placă îngustă de metal, prevăzută cu o gaură în care se introduce fitilul candelei. 6) Aparat pentru măsurarea unor mărimi electrice. /<lat. pons, ~ntis

punte f. 1. pod peste o apă; 2. pânză așternută în drum pe unde se transportă mortul; 3. grinda teascului; 4. curmezișul ferestrăului. [Lat. PONTEM].

púnte f. (lat. pons, pŏntis, punte, probabil rudă cu vgr. pátos, drum bătut [V. pat]; scr. patha-s, panthan, drum; vsl. pontĭ, drum, [V. răspîntie]; it. pg. ponte, pv. fr. cat. pont, sp. puente). Pod mic: s’a făcut frate cu dracu pînă ce va trece puntea (Prov.). Traversă, stinghie (ca lemnu cel maĭ lung al ferăstrăuluĭ și care se numește și războĭ).

om-punte s. m. ◊ „Artistul este, prin participarea sa la marile experiențe ale umanității, ca și prin mijloacele de comunicare și de expresie de care se slujește, omul-punte. Mijlocitor între trecut și prezent, între prezent și viitor, între trăirile individuale și experiența socială.” Sc. 5 XII 73 p. 4. ◊ „În viața popoarelor [...] poeții sunt cu adevărat oamenii-punte, purtători de cuvânt, marii mijlocitori ai gândirii și simțirii, cei care prezintă chipul însuși, multiplu, al națiunii lor, în fața altor națiuni.” R.l. 3 IV 77 p. 2 (din om + punte)

punte s. f., g.-d. art. punții; pl. punți

punte s. f., g.-d. art. punții; pl. punți

punte s. f., g.-d. art. punții; pl. punți

PUNTE s. v. chingă, coardă, cordar, pârleaz, pod, posadă, schimbătoare, stinghie.

PUNTE s. 1. (MAR.) covertă, (înv.) pod. (Marinarii pe ~!) 2. v. plută. 3. v. chingă. *4. vamă. (~ reprezintă banii pe care mortul i-ar plăti pentru a trece în altă lume.) 5. punte de hidrogen v. legătură de hidrogen.

PUNTE s. 1. (MAR.) covertă, (înv.) pod. (Marinarii pe ~!) 2. plută. (~ la fitilul unei candele.) 3. (TEHN.) chingă, (reg.) curmeziș, mijlocaș, pod, război. (~ la ferăstrău.) 4.* vamă. (~ reprezintă banii pe care mortul i-ar plăti pentru a trece în altă lume.)

punte s. v. CHINGĂ. COARDĂ. CORDAR. PÎRLEAZ. POD. POSADĂ. SCHIMBĂTOARE. STINGHIE.

punte (punți), s. f. – 1. Pod îngust. – 2. Plută de candelă. – 3. Platforma unei mori de apă. – 4. Platforma unei ambarcații. – 5. Traversă care susține cele două brațe ale ferăstrăului de mînă. – 6. În mitologia populară ultima vamă a morților, situată pe un pod deasupra iadului, în care cad sufletele păcătoșilor. – Mr. punte, megl. punti. Lat. pǒntem (Pușcariu 1402; Candrea-Dens., 1474; REW 6649), cf. vegl. puant, it., port. ponte, prov., fr., cat. pont, sp. puente. S-a specializat pentru a desemna podurile care servesc numai pietonilor formate în general doar dintr-un trunchi de copac care unește cele două maluri ale unui rîu sau ale unei prăpăstii; trecătorile pentru căruțe se numesc pod. – Der. puntaș s. m. (înv., tîmplar constructor de punți).

punte (< it. ponte; passaggio; fr. pont, transition mélodique; engl. bridge, passage; germ. Überleitung), subsecțiune a formei de sonată*, în cadrul expoziției* și al reprizei*, a cărei funcție este tranziția tonală și tematică între tema* întâi și tema a doua. În majoritatea sonatelor anterioare lui Beethoven (la Ph. Em. Bach, Haydn, Mozart) tranziția tonală între cele două teme este efectuată de o coda* melodică a primei idei. La Beethoven, p. se amplifică și se structurează astfel: a) o secțiune constantă tonal; b) o secțiune modulantă (v. modulație); c) uneori, expunerea unei teme proprii urmată de continuarea procesului modulatoriu până la atingerea tonalității (2) ideii secunde; d) pedală (2) pe dominanta* tonalității celei de-a doua teme. În expoziție, p. efectuează tranziția la tonalitatea dominantei (sau a relativei* majore), în timp ce în repriză, în secțiunea b se realizează o inflexiune modulatorie pentru ca în secțiunea d să se cadențeze [v. cadență (1)] pe dominanta tonalității inițiale.

Puntea suspinelor – Această vestită punte, care datează din secolul XVI, lega palatul Dogilor de închisoarea din Veneția, condamnații fiind conduși din sala de judecată spre locul de osîndă. „I stood in Venice on the Bridge of Sighs, A palace and a prison on each hand” - spune Byron în Childe Haroldss Pilgrimage (IV, 1) - Am stat în Veneția pe Puntea Suspinelor, Palat, de-o parte, și temniță, de alta. Peste patru sute de ani au trecut pe Ponte dei Sospiri, dar ecoul suspinelor nu s-a stins. Numele punții – devenit expresie – semnifică și astăzi un loc de suferințe, o sursă de amărăciuni (vezi și: Zidul plîngerilor). IST.

puntea suspinelor expr. (la gimnastică) bârnă; proba de bârnă.