răbda [At: COD. VOR. 150/7 / V: (îrg) reb~ / Pzi: rabd, (pop) răbd / E: nct] 1 vt A suporta (cu resemnare) o neplăcere sau o durere fizică sau morală Si: a îndura, a suferi. 2 vt (Îe) A ~ în piele A îndura mult, fără a se plânge. 3 vi (Înv) A rezista în luptă. 4 vi (Udp „la”) A fi rezistent. 5-6 vti (Îvp) A aștepta în liniște, cu resemnare. 7 vt (Fig; îe) A nu ~ vremea (pe cineva) A fi presat de timp. 8 vt A tolera săvârșirea unui lucru nepermis Si: a îngădui, a permite. 9 vt A suporta prezența cuiva sau a ceva Si: a suferi. 10 vt (Fig) A îndura. 11 vt (Îe) A (nu)-l ~ pe cineva inima (să...) A (nu) se putea stăpâni (să...). 12 vt (Îe) A (nu)-l mai ~ (pe cineva) puterile să... A (nu) mai putea să... 13 vt (Înv) A crede (în cineva sau în ceva). 14 vt A spera. 15-16 vir A-și înfrâna pornirile Si: a se abține (2), a se stăpâni.

RĂBDA, rabd, vb. I. 1. Tranz. A suporta (cu resemnare) o suferință fizică sau morală; a îndura. V. pătimi. Rabdă să-l lovești pînă îl apucă diavolul și-l înnebunește, și-atunci e prăpăd. DUMITRIU, P. F. 44. Rabzi bătăi de pumn și bici. NECULUȚĂ, Ț. D. 41. Răbdăm poveri, răbdăm nevoi, Și ham de cai și jug de boi: Dar vrem pămînt! COȘBUC, P. I 207. ◊ Intranz. Stăi, Roibule, zise el blînd calului, stăi aici oleacă și rabdă ce-i răbda, că îndată ți-oi da ovăz. SADOVEANU, O. I 370. Pe la noi, cine are bani bea și mănîncă, iară cine nu, se uită și rabdă. CREANGĂ, P. 279. De zece ani de cînd tot rabd. ALECSANDRI, T. I 279. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd cauza suferinței) De două zile rabdă de foame. C. PETRESCU, C. V. 121. ♦ Intranz. (Despre lucruri) A fi rezistent, a nu se strica repede. Și na-ți cizmele-mi de țap... Ce la apă mult mai rabdă. TEODORESCU, P. P. 502. 2. Tranz. A tolera să se săvîrșească un lucru neîngăduit, supărător; a permite, a accepta. Doar n-oi răbda să mă rușineze dînsul pe mine în fața satului. REBREANU, R. II 40. Graurul... împreună cu ciorile se cocoțează jucînd pe spinarea boilor, cari cu o filozofică nepăsare rabdă așa batjocure. ODOBESCU, S. III 23. Hîrtia multe rabdă (= multe lucruri rele sau neplăcute se scriu). ◊ (Construit cu dativul) Nu ți-or putea răbda cîte ți-am răbdat noi. CREANGĂ, P. 286. ◊ (Complementul indică persoana tolerată) Mă mir numai că părintele te mai rabdă pe lîngă dumnealui. REBREANU, I. 71. Noi să răbdăm pe tronul acestei țări, pe cine? Pe-un tiran, un fățarnic? ALECSANDRI, T. II 111. ◊ (Adesea în fraze negative sau interogative, uneori în imprecații) Neamul lui Eftimie – nu i-ar mai răbda pămîntul. DUMITRIU, N. 223. Cum îl rabdă locul... să mai umble zile supărat Pentru-o vorbă numai? COȘBUC, P. II 247. Bate-o, doamne, n-o răbda, Că mi-a secat inima. TEODORESCU, P. P. 306. ◊ Expr. A (nu)-l răbda pe cineva inima (să... ) = a nu se putea stăpîni (să nu... ), a (nu) se îndura să... Nu-l mai răbdase inima și venise s-o vadă cu ochii lui. CAMIL PETRESCU, O. II 451. Totuși nu-l răbda inima să stea molcom. REBREANU, R. I 267. Unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă, ș-apoi stă de-i privește, dacă te rabdă inima. CREANGĂ, A. 112. A (nu)-i mai răbda (pe cineva) puterile să... = a-l părăsi (pe cineva) puterile, a numai putea să... Nu-l mai rabdă puterile să-și joace copila pe genunchi. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Intranz. Nu mai răbdăm, fraților!... Puneți mîna pe topoare! REBREANU, R. II 231. 3. Intranz. (Astăzi rar) A-și înfrîna neliniștea, nerăbdarea, a-și păstra calmul, a sta liniștit. Fata mea, o cununie ne-ar scăpa de orice grijă. Fata mea, cum poți răbda... Mai e vreme. Spune: da.! EFTIMIU, Î. 55. Ah! suflete împietrite! el moare și tu rabzi încă? CONACHI, P. 86. Trebuie să rabde pînă ce să se usuce cărămizile. DRĂGHICI, R. 86. ◊ Refl. Nu s-au mai putut răbda între păreții casei. SBIERA, P. 132. ♦ Refl. (Învechit, în construcții negative; adesea în legătură cu verbul «a putea») A se stăpîni, a se înfrîna, a se reține de la ceva. Acel ce nu se poate răbda ca să nu scrie. CONTEMPORANUL, I 205. Nu cred că s-a răbdat Să nu-i fi ospătat. DONICI, F. 80. – Prez. ind. și: (regional) răbd.

A RĂBDA rabd 1. tranz. 1) (suferințe fizice sau morale) A îndura cu tărie și calm; a suferi; a suporta. 2) A admite în mod conștient și tacit; a îngădui; a suferi; a suporta; a tolera. ◊ A nu-l ~ pe cineva inima să... a nu se putea stăpâni să nu... 2. intranz. A-și reține dorința (de a face ceva); a îngădui. /Orig. nec.

răbdà v. a avea răbdare, a suferi cu tărie. [Origină necunoscută].

rebda v vz răbda

rabd, V. răbd.

răbd, a -á v. tr. (cp. cu lat. répedo, -áre, a te retrage). Sufer, îndur: a răbda multe loviturĭ, un jug greŭ. Sufer, tolerez, îngăduĭ, permit: pe acest obraznic nu-l rabdă nimenĭ. Nu mă rabdă inima, nu pot, nu mă îndur să. V. intr. Sufer de: a răbda de foame, de sete. Doamne, rabdă mie (Cor.), permite-mĭ. V. refl. (Vechĭ. Azĭ. Trans., rar). Mă abțin. – În est răbd, răbzĭ, rabdă, să răbde, răbdat. Vechĭ și azĭ Trans. rebd, rebzĭ, reabdă, să rebde, rebdat. Cp. cu crăp.

rebd, V. răbd.

răbda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rabdă; conj. prez. 1 sg. să rabd, 3 să rabde; imper. 2 sg. afirm. rabdă

răbda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rabdă

răbda vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 sg. și pl. rabdă

rabd, rabdă 3, rabde 3 conj.

RĂBDA vb. 1. v. îndura. 2. v. suporta. 3. v. îngădui. 4. v. abține.

RĂBDA vb. 1. a îndura, a pătimi, a păți, a suferi, a suporta, a trage, (astăzi rar) a purta, (înv. și reg.) a petrece, a tîrpi, (prin Bucov.) a joi, (Transilv.) a păula, (Ban.) a pesti, (prin Transilv.) a pristui, (înv.) a binevrea, a cerca, a obicni, a pănăta, (fig.) a înghiți. (Cîte n-a ~!) 2. a duce, a îndura, a suferi, a suporta. (El a ~ tot greul.) 3. a accepta, a admite, a concepe, a îngădui, a permite, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. și reg.) a pristăni, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiți. (Nu pot ~ una ca asta.) 4. a se abține, a se domina, a se înfrîna, a se opri, a se reține, a se stăpîni. (N-a putut ~ să nu-i spună vreo două.)

răbda (rabd, răbdat), vb. – 1. A rezista, a îndura. – 2. A suporta, a tolera, a admite, a suferi. – Var. înv. și Trans. rebda. Mr. aravdu, arăvdare. Lat. *re-e(n)mendāre „a îmbunătăți”, cf. sp. remendar „a întări cu un petic”, ca și mr. amindari „a îmbunătăți, a cîștiga”. Tranziția semantică de la „a face rezistent” la „a rezista” este aceeași cu a lui îndura. Fonetic, rezultatul *remda a dezvoltat a consoană auxiliară, *rămbda, cf. fr. chambre, sp. hombre și rom. cam dogit › cambdogit, exemplu citat de Țicăloiu, ZPRh., LI, 280-91. Nu lipsesc alte explicații, care nu par convingătoare: din sl. raditi, raždą „a avea grijă de” (Cihac, II, 302); din lat. *re-obdurāre (Cihac, I, 224; Koerting 7958; Weigand, BA, II, 260; cf. împotrivă Densusianu, Rom., XXXIII, 284; din lat. rīgĭdāre (E. Herzog, Dacor., I, 222-4 și Dacor., V, 495-97; cf. împotrivă Graur, BL, V, 111 și Rosetti, 175); din lat. rĕgĕre „a conduce” (Giuglea, Dacor., IV, 380); din lat. răbĭdāre „a turba” (Pușcariu, Dacor., VIII, 127-31) sau *rubĭdāre „a turba” (Pușcariu, Lr., 122); din lat. repĕdāre „a se retrage” (Scriban). Der. răbdare (mr. răvdare), s. f. (calm; resemnare, îndurare); răbdător, adj. (calm, suferitor); răbdăriu, adj. (blînd, încercat); nerăbădător, adj. (neliniștit); nerăbdare, s. f. (neliniște).

SUSTINE ET ABSTINE! (lat.) rabdă și stăpânește-te! – Versiunea latină a unei vechi maxime grecești, devenită deviza filozofului stoic Epictet. Indică două modalități ale rezistenței la rău și în general ale detașării: puterea de a îndura și aceea de a fi stăpân pe tine însuți, ferindu-te de patimile care-ți subminează libertatea morală.

Grosse Seelen dulden still (cerm. „Sufletele mari rabdă în tăcere”) – spune Schiller în Don Carlos (act. I, sc. 4). E răspunsul pe care marchizul de Posa îl dă reginei Elisabeta a Spaniei cu privire la tînăra Matilda, silită să renunțe la alesul inimii ei și să se căsătorească cu un unchi bătrîn: „În inima Matildei nimeni încă N-a izbutit să vadă ce se-ntîmplă. Dar sutletele mari în taină sufăr”. (Trad. lui A. Philippide) Vezi și: Les grandes douleurs sont muettes. LIT.

Sustine et abstine! (lat. „Îndură și abține-te!) – maxima filozofului stoic grec Epictet. O găsim – întrucît el n-a lăsat nici un rînd scris – în Convorbiri cu Epictet și în Encheiridion (Manualul lui Epictet), lucrări alcătuite de discipolul său Flavius Arrianius. Prin ”sustine et abstine", filozoful recomandă să îndurăm cu bărbăție vicisitudinile vieții și să ne ferim de pasiunile care ne îmbolnăvesc sufletul și ne distrug libertatea morală. De aceea maxima lui Epictet a devenit deviza stoicilor. FIL.