O definiție pentru răcăsteu
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
răcăsteu (-eie), s. n. – (Trans.) Țarc. – Var. lăcăsteu. Mag. rekesztő (Drăganu, Dacor., IX, 211).
Intrare: răcăsteu
răcăsteu substantiv neutru
| substantiv neutru (N42) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)