SAIA¹, saiele, s. f. (Înv. și pop.) Ață pentru însăilat; p. ext. cusătură provizorie, cu împunsături rare; șular. [Pr.: sa-ia] – Cf. însăila.

saia¹ sf [At: IORGA, S. D. VIII, 16 / P: sa-ia / V: (reg) salai sn, săia, sălai sn / Pl: ~iele, (înv) ~le / E: ns cf însăila] 1 (Îvp) Ață pentru însăilat. 2 (Pex) Cusătură provizorie, cu împunsături rare Si: însăilătură, (reg) pular (2), seilătură. 3 (Înv) Cusătură ornamentală cu împunsături rare. 4 (Reg) Rochie proastă (parcă doar însăilată).

SAIA¹, saiele, s. f. Ață pentru însăilat; p. ext. cusătură provizorie, cu împunsături rare; șular. [Pr.: sa-ia] – Et. nec. Cf. însăila.

SAIA², saiele, s. f. Cusătură provizorie, cu împunsături rare (v. însăilătură); ață care servește pentru o astfel de cusătură. V. șular.

SAIA ~ele f. 1) Cusătură rară, făcută pentru a îmbina provizoriu părțile componente ale unei haine; însăilătură. 2) Ață de însăilat. [Art. saiaua; Sil. sa-ia] /<turc. saya, it. saia

salai sn vz saia¹

sălai¹ sn vz saia¹ corectat(ă)

șaia sf vz saia²

saia (înv., pop.) s. f., art. saiaua, g.-d. art. saielei; pl. saiele

saia (înv., pop.) s. f., art. saiaua, g.-d. art. saielei; pl. saiele, art. saielele

saia (cusătură, adăpost pentru vite, postav) s. f., art. saiaua, g.-d. art. saielei; (cusături, adăposturi pentru vite) pl. saiele

saia, pl. saiele

saia (saiele), s. f. – 1. Pînză groasă de bumbac cu țesătură rară. – 2. Îmbrăcăminte din saia. – 3. Gard, împrejmuire de zăbrele pentru țarc. – 4. Ață de însăilat. Tc. saya (Cihac, II, 694; Șeineanu, II, 307; Lokotsch 1778; Conev 80; Ronzevalle 105). Dicționarele disting trei cuvinte diferite: saia „gard”, din tc. saya < mgr. σαγία, cf. it. saia, sp. sayo, bg., sb. saja (Tiktin); saia „gard”, din tc. saya < per. saye „umbră” (Șeineanu); și saia „ață de însăilat”, de origine necunoscută pentru majoritatea cercetătorilor, legat de Cihac, II, 324, cu un „a săi” „a însăila”, neatestat, din sl. šiti, šiją „a coase”, care pare dificil fonetic. Este de presupus că cele trei accepții provin din aceeași idee comună de „țesătură rară”. Din pl. saiele s-a reconstituit un sing. săială › sailă, s. f. (ață de însăilat), deși schimbarea de accent apare rar (după Scriban, din germ. Seil „funie”); și de aici însăila (var. înseila), vb. (a coase rar), pe care Scriban, Arhiva, 1923, 284, îl derivă din mag. szál „fir”, și Drăganu, Dacor., V, 368, din mag. szélelni „a întări marginea” din szél „margine”; însăilătură, s. f. (saia). Pentru sematism cf. perdea. Saiac (var. și(i)ac), s. n. (dimie), din tc. șayak, cf. ngr. σαγιάϰι, bg. šaek, sb. šajak, este un der. de la același cuvînt.