SCOROJI, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

scoroji vr [At: SLAVICI, V. P. 159 / V: (reg) ~ogi, scărăji / Pzi: ~jesc / E: s- + coroji] 1 A se deforma (sau a se coji, a se crăpa etc.) (la suprafață) din cauza uscării excesive (sau din cauza căldurii, a prelucrării necorespunzătoare etc.) Si: a se deteriora, (pop) a se sfarogi (1), (reg) a se sfârlogi, a se scochița (1), a se scrobi (6), a se scrombăi (3), a se sfoiegi (4). 2 (Reg) A se răscoace. 3 (D. vopsele, tencuieli și d. obiectele pe care acestea sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu Si: a se coji, a se coșcovi. 4 (D. pielea corpului unor ființe, mai ales a oamenilor) A se coji (6). 5 (D. pielea corpului unor ființe, mai ales a oamenilor) A se zbârci din cauza uscăciunii, a deshidratării etc. 6 (Pex) A se scofâlci (1).

SCOROJI, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din ele) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

SCOROJI, scorojesc, vb. IV. Refl. 1. A se deteriora, a se strica (la suprafață). S-au scorojit copacii. STANCU, D. 217. ◊ Fig. Trupul trudit se scorojea, încît părea că numai haina îl susține în cutele metalizate. C. PETRESCU, C. V. 344. [Cerșetorul] părea sub leneșa ninsoare De-nghețul iernii scorojit. DEMETRESCU, O. 40. ◊ Tranz. Soarele și vînturile primăverii scorojiseră prea din timp fața țarinei, acoperind-o cu o scoarță sfărîmicioasă. MIHALE, O. 146. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sînt aplicate) A se coșcovi, a se burduși, a se coji. ◊ (Prin analogie) Piatra plesnea, se scorojea, și dintre fărămiturile ei se alegeau bucățile prețioase de aur. BOGZA, Ț. 14. – Variante: coroji, corogi vb. IV.

A SCOROJI ~esc tranz. A face să se scorojească. /S + a coroji

A SE SCOROJI pers. 3 se ~ește intranz. 1) (despre obiecte din lemn, carton, piele etc.) A-și pierde forma inițială (din cauza căldurii sau/și a vechimii); a se deforma prin încovoiere; a se scofâlci. 2) (despre vopsea, var, tencuială) A se desprinde de pe o suprafață prin umflare; a se coșcovi; a se coji; a se coși. /S + a coroji

scorojì v. 1. a coji, a jupui; 2. fig. a roade: scorojit de nevoi. [V. corojì].

cojora vt vz coroji

cojori vrt vz coroji

corogi v vz coroji

coroji [At: DOSOFTEI, ap. HEM 1923 / V: cojora, cojori, ~ogi / Pzi: ~gesc^[1] / E: ucr, bg, rs корубить] 1 vr (D. lemn, scânduri, doage ținute la căldură) A se strâmba. 2 vr (D. alimente) A se arde. 3 vr (D. piele) A se usca. 4 vr (D. piele) A se strânge. 5 vr (Reg; d. piele) A se întinde. 6 vr (Fig; îe) I s-a ~t capul S-a prostit. 7 vr (Fig; înv) A se umili. 8 vt A coji. 9 vr A cădea pojghița de pe ceva Si: a se coșcovi, a se scoroji (6). 10 vt (Pfm) A snopi în bătaie.

scărăji v vz scoroji

scorogi v vz scoroji

COROGI vb. IV v. scoroji.

COROJI vb. IV v. scoroji.

corogì v. a snopi în bătaie. [Lit. a sbârci pielea ca o coroagă].

corogésc, V. scorojesc.

scorogésc și corogésc (nord) și scorojesc (sud) v. tr. (d. coroagă și rudă cu rus. koróbitĭ și skorobitĭ, a încovoĭa). Fac să se îndoaĭe de căldură: soarele scorojește văpseaŭa, scîndurile. V. refl. Scîndurile s’au scorojit. – În Olt. corfesc și scorfesc (d. corfă, din aceĭașĭ orig.).

scoroji (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojește, imperf. 3 pl. se scorojeau; conj. prez. 3 să se scorojească; ger. scorojindu-se

!scoroji (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojește, imperf. 3 sg. se scorojea; conj. prez. 3 să se scorojească

scoroji vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scorojesc, 3 sg. scorojește, imperf. 3 sg. scorojea; conj. prez. 3 sg. și pl. scorojească

scoroji (conj. scorojească)

scorojesc, -jească 3 conj., -jeam imp.

coroagă, corogi, scorodi, scoroj, scoroji, scrădi, sfarog, sfarogi, șfarog Verbul a scrădi apare în Lex. Reg,, p. 38, din Oltenia, cu înțelesul de „a arde peste măsură; a (se) usca foarte mult (pîinea)”, alături de a scorodi, din aceeași regiune, cu două înțelesuri deosebite : 1. „a (se) arde ceva; a usca, a frige peste măsură” ; 2. „a căuta”. Tot acolo găsim scoroj (-oajă) „coajă de ”pîine prea uscată„. A se scoroji e bine cunoscut. DĂ înregistrează diversele forme sub corogi, pe care-l definește prin ”a se „ strîmba”. „A se usca, a se strînge” etc. (vezi și Lex. Reg, p. 100 : corogi „a se îngheboșa”, din raionul Rădăuți). Și sfarog e bine cunoscut cu înțelesul de „obiect uscat prea tare” (exemplele din TDRG sînt cu lucruri de mîncare arse), de unde a se sfarogi, „a se usca prea tare” (TDRG), cu variantele sforog (I. Boceanu, Glosar de cuvinte din județul Mehedinți, București, 1913, p. 20), a se sforogi (TDRG), șfarog „piele tare, uscată, întărită” (MCD, p. 193), din raionul Toplița, șfarog „iarbă arsă peste măsură de secetă”, „mîncare arsă prea tare”, șfarogi „a se încălzi, a se usca, a se arde peste măsură”, șfarogeală „căldură înăbușitoare”, toate în Lex., Reg., p. 108, din raionul Rădăuți, Scrădi, scorodi, scoroj, sfarog nu sînt înregistrate în dicționarele etimologice. Scoroji, după DU, vine din coroji, care nu figurează, în dicționar ; este în schimb corogi „a snopi în bătaie”, lit, „a zbîrci pielea ca o coroag㔄, iar acest din urmă cuvînt e definit ”scoarță de tei„, ”piele uscată de miel„ și explicat prin sl. kora ”,scoarță„. Același dicționar explică pe sfarog prin sfară ”fum„, care ar fi de origine necunoscută. TDRG explică pe scoroji prin v. sl. (c) кора ”coajă, кожа „piele”, rom. coajă, coarjă (s-ar părea că această etimologie a influențat și definiția : „die Haut, Rinde. . . schuppenweise verlieren”). Același autor trimite la corogi, pe care-l explică în același chip ca DU, trimițînd însă și la magh. kéreg „coajă”. Pentru sfarog, TDRG notează, „probabil de la sfară”, explicat la rîndul lui prin v.sl. сквара, cu referire, pentru formă, la bg. сваря „a fierbe”. CADE explică aproximativ în același fel pe coroagă, corogi, scoroji, dar pentru sfarog propune ca etimologie rus. сварок, ucr. зварок „obiect sfărîmat și sudat” (dar accentul diferă). Aceeași explicație o găsim și la Semcinski, p. 101. DA își însușește teoria, expusă de Pușcariu, DR, II (1922), p. 597-598, pornind pentru corogi etc. de la bg. корубя ce „mă îndoi, mă scovîrdez”, ucr. коробититя „a se strîmba, a se încovoia”, rus. коробить „a strîmba, a îndoi, a încovoia”„, iar coroagă ar fi din bg. коруба ”„scorbură, boltitură, ceașc㔄, cf. ucr. коробка ”cutie făcută din scoarță„, cu explicații cu totul superficiale cu privire la modificarea consoanelor. Această etimologie a găsit aprobarea lui Em. Vasiliu, SCL, VI (1955), p. 248-249. E curios că traducerea prin ”a scovîrdi„ nu a atras atenția lui Pușcariu asupra legăturii cu scovardă, care mi se pare că sare în ochi. În sfîrșit, Scriban și DLRM nu aduc nimic util în problema noastră (Scriban explică pe sfarog prin rus. тварог ”brînză„, influențat de сварить ”a fierbe„ !). Punctul de plecare al întregului grup de cuvinte este sl. skvrad- : v.sl. скврада ”vatră„, ”tigaie„, rus. сковорода, cu înțeles asemănător (probabil tot aici aparține și v. sl. сквара ”miros de friptură„, скваръ ”arșiță„, ca și rom. sfară). În afară de scovardă, cu diverse varianțe (vezi Mihăilă, p. 61), trebuie să raportăm aici pe scrădi, care trădează o fonetică slavă de sud ”(sîrbă sau bulgară), în timp ce scorodi reprezintă tratamentul slav de răsărit. Pentru pierderea lui v, vezi scîrn- < skvrn-. A scorodi, cu înțelesul de „a căuta” este evident alt cuvînt, cf. la TDRG a scoroci, variantă a lui scociorî. Scoroj este un derivat regresiv de la scoroji. Pentru j, vezi J. Byck, BL, III (1935), p. 189-190. Pentru coroagă, corogi, putem compară pe scovargă alături de scovardă. Pierderea lui s inițial nu mi se pare surprinzătoare la cuvinte expresive. În sfîrșit, e evident că sfarog, sforog pornesc de la aceeași rădăcină, unde de astă dată s-a pierdut k și s-a păstrat v. Rus. сварок, adus în discuție de CADE e derivat de la варить „a fierbe”, prin urmare e străin de familia pe care o discutăm. În sfîrșit, trebuie lămurite variantele cu ș- (de adăugat șfară „miros puternic de untură sau ulei ars”, MCD, p. 288, din raionul Bistrița). Limbile slave au forme cu š-, desigur de origine expresivă : rus. шкварить „a prăji”, шквара „prăjeală”, шкварок „halcă de slănină”, ucr. шквара „arșiță”, „bucată de slănină topită”, шкварити „a prăji”, ceh. škvařiti „a prăji”. De aici ș- în variantele romînești.

SCOROJI vb. 1. a se coji, a se descuama, a se jupui, (pop.) a se jupi, (înv.) a se tărâța. (Pielea i s-a ~.) 2. v. coșcovi. 3. (pop.) a se sfarogi. (Lemnul s-a ~.)

SCOROJI vb. 1. a se coji, a se descuama, a se jupui, (pop.) a se jupi, (înv.) a se tărîța. (Pielea i s-a ~.) 2. a se burduși, a se coji, a se coșcovi, (pop. și fam.) a se scofîlci, (reg.) a se scochița. (Pereții s-au ~.) 3. (pop.) a se sfarogi. (Lemnul s-a ~.)

corogi, corogesc, vb. IV (reg.) a snopi în bătaie (pe cineva).

coroji, pers. 3 sg. corojește, vb. IV (reg.) 1. (refl.; despre lemn) a se strâmba. 2. a ridica pojghița de pe un obiect; a coji. 3. a snopi în bătaie (pe cineva).