ZGÂRCI¹, zgărciuri, s. n. 1. Cartilaj. 2. Unealtă alcătuită dintr-o lamă metalică curbată fixată pe un mâner și folosită pentru curățarea muchiilor vaselor mici de lemn. – Din zgârci² (derivat regresiv).

zgârci², ~rce [At: PERACLIS (1639), 260 / V: (înv) zgârc, zgâră, (înv) gârci / Pl: ~uri sn; ~, ~rce smf / E: drr zgârci⁴] 1 sn (Îvp) Cartilaj. 2 sn (Îvp) Tendon. 3 sn (Pex; mpl) Carne de proastă calitate, vânoasă, cu pielițe, cu cartilaje. 4 sn (Reg) Castană (5). 5 sn (Reg) Elastic (14). 6 sn (Reg) Praștie. 7 sn (Reg) Vreasc. 8 smf (Reg; pan) Zgârcit (4). 9 sn (Pex) Crampă³ (1).

zgârci³ sn [At: ȘĂINEANU² / Pl: ~uri / E: zgârci²] Daltă cu tăiș semicircular, folosită în dogărie, pentru curățarea muchiilor vaselor mici de lemn Si: (reg) ghin (1), scoabă¹, zgârietor (6).

ZGÂRCI¹, zgârciuri, s. n. 1. Cartilaj. 2. Unealtă alcătuită dintr-o lamă metalică curbată fixată pe un mâner și folosită pentru curățarea muchiilor vaselor mici de lemn. – Din zgârci² (derivat regresiv).

ZGÎRCI³, zgîrciuri, s. n. Unealtă formată dintr-un cilindru de oțel fixat pe un mîner de lemn, folosită de dogari pentru răzuirea muchiilor vaselor mici de lemn. – Din zgîrci².

ZGÎRCI², zgîrciuri, s. n. Cartilaj. – Postverbal al lui zgîrci.

ZGÂRCI¹ ~uri n. Țesut conjunctiv, elastic și rezistent (care face legătură între oasele din organismul unor animale); cartilaj. /v. a se zgârci

ZGÂRCI² ~uri n. Instrument pentru răzuirea muchiilor unui vas mic de lemn. /v. a se zgârci

gârci sn vz zgârci² corectat(ă)

zgâră s vz zgârci²

zgârc s vz zgârci²

zgîrci¹ s.n. 1 (înv.,pop) Cartilaj. Sînt olarii slabi, trași la față, numai oase, zgîrci și piele (STANCU). ♦ Ext. Came de proastă calitate, vînoasă, cu pielițe. Urmează leafa grasă Tot ce cade de la masă... Oase, zgîrciuri și ciolane (ARGH.). 2 (înv., pop.) Cîrcel; crampă. Varga lăsă repede mîna jos, ca și cum l-ar fi apucat un zgîrci în antebraț (POPOV.). 3 Unealtă formată dintr-o lamă metalică curbată, fixată pe un mîner, care este folosită (de dogar) pentru curățarea muchiilor vaselor mici de lemn. • pl. -uri. /de la zgîrci².

ZGÎRCI¹, zgirciuri, s. n. 1. Cartilaj. Între osul umărului și coaste, în carne, era o groapă în mușchi, înconjurată de zgîrci, răsucit ciudat. DUMITRIU, N. 237. Zgîrciul nasului îi albea pe sub pielea subțire. DELAVRANCEA, la CADE. 2. Unealtă formată dintr-un cilindru scurt de oțel fixat pe un mîner de lemn, folosită de dogari pentru răzuirea muchiilor vaselor mici de lemn.

sgârciu! int. fam. să n’ai parte!

sgârciu n. 1. cartilaj, tendon; 2. scoaba dogarului. [Tras din sgârcì].

zgîrc, V. zgîrcĭ.

zgîrcĭ n., pl. urĭ (bg. gŭrč, sîrb. grč, id. V. zgîrcesc). Sfîrc, cartilagine. Tendon. Interj. Sîc (adresat cuĭva care vrea s’apuce ceva și n’ajunge): zgîrcĭ! – Și zgîrc, pl. urĭ (est).

zgârci¹ (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zgârcesc, 3 sg. se zgârcește, imperf. 1 sg. mă zgârceam; conj. prez. 1 sg. să mă zgârcesc, 3 să se zgârcească; imper. 2 sg. afirm. zgârcește-te; ger. zgârcindu-mă

zgârci² s. n., pl. zgârciuri

zgârci¹ s. n., pl. zgârciuri

zgârci s. n., pl. zgârciuri

zgîrci (subst.)

sgârciu, -ciuri.

ZGÂRCI s. 1. cartilaj. 2. (ANAT.) sfârc. (~ al nasului.) 3. (TEHN.) (reg.) scoabă. (~ cu care dogarul curăță muchiile vaselor de lemn.)

ZGÎRCI s. 1. (ANAT.) cartilaj, (pop.) vînă. (Ban. și Olt.) ronț. (~ al urechii.) 2. (ANAT.) sfîrc. (~ al nasului.) 3. (TEHN.) (reg.) scoabă. (~ cu care dogarul curăță muchiile vaselor de lemn.)

ZGÎRC s. n. (Var.) Zgîrci¹. (cf. zgîrci¹)

ZGÎRCI¹, zgîrciuri, s. n. ~ 3. Sfîrc.

zgârci², adv. – (reg.) Chircit, ghemuit: „Tăt stă zgârci ca un arici” (Papahagi, 1925: 219). – Din zgârci³.

zgârci¹, zgârciuri, s.n. – (reg.) Cartilagiu: „Din zgârciu nasului, / Din fața obrazului” (Papahagi, 1925: 297). – Der. regr. din zgârci³ (Scriban, DLRM, DEX, MDA).

gârci, gârciuri, s.n. – 1. Cartilaj. 2. Cârcei, contractare a mușchilor (Țiplea, 1906). ♦ (onom.) Gârcu, nume de familie în Maramureș. – Din zgârci „a se strânge, a se contracta, a se chirci” (< sl. sǔgrǔčiti) (MDA).

gârci, -uri, s.n. – 1. Cartilaj. 2. Cârcei, contractare a mușchilor (Țiplea 1906). – Din zgârci „a se strânge, a se contracta, a se chirci” (< sl. sǔgrǔčiti).