solfegiu sn [At: FILIMON, O. II, 214 / Pl: ~ii / E: it solfeggio, fr solfège] 1 Exercițiu vocal care constă din intonarea notelor cu pronunțarea denumirii lor, menit să dezvolte auzul și deprinderea de a citi pe note Si: (înv) paralaghie. 2 Mică piesă muzicală fără text, compusă exclusiv în vederea exercițiilor de tipul solfegiului (1) Si: (înv) paralaghie.

SOLFEGIU, solfegii, s. n. Mică piesă muzicală fără cuvinte, compusă exclusiv în vederea exercițiilor; exercițiu vocal pentru dezvoltarea auzului și a deprinderii de a cînta pe note.

SOLFEGIU s.n. Mică piesă muzicală compusă pentru exerciții; exercițiu vocal fără cuvinte. [Pron. -giu. / < it. solfeggio, cf. fr. solfège].

SOLFEGIU s. n. (muz.) 1. mică piesă vocală fără cuvinte, creată pentru exerciții. 2. exercițiu în intonarea notelor cu pronunțarea denumirilor lor silabice, să dezvolte auzul, simțul melodic și ritmic. (< it. solfeggio)

SOLFEGIU ~i n. Scurtă piesă muzicală care servește pentru exerciții. [Sil. -giu] /<it. solfeggio, fr. solfege

solfegiu n. lecțiune de muzică vocală.

*solfégiŭ n. (it. solfeggio). Acțiunea de a solfegia. Culegere gradată de note și de bucățĭ muzicale p. studiu muziciĭ. V. paralaghie.

solfegiu s. n., art. solfegiul; pl. solfegii, art. solfegiile (desp. -gi-i-)

solfegiu [giu pron. gĭu] s. n., art. solfegiul; pl. solfegii, art. solfegiile (-gi-i-)

solfegiu s. n. [-giu pron. -giu], art. solfegiul; pl. solfegii, art. solfegiile (sil. -gi-i-)

solfegiu

solfegiu, -gii.

solfegiu (< it. solfeggio < it. solfa „note* muzicale”) 1. Compoziție* didactică creată pentru exerciții vocale de citire a muzicii și a notării ei pentru dicteu*. 2. Disciplină de bază pentru descifrarea melodiilor și pentru a dezvolta auzul și simțul frazării (2) în elementele sale esențiale (ritm*, dinamică (1), culoare și stil*), cu ajutorul solfegierii*. Presupune o bună cunoaștere a teoriei* generale a muzicii și cuprinde două părți: a) intonarea notelor pronunțând denumirile silabelor în măsura* indicată la cheie* sau numai scandând aceste denumiri, fără a le cânta, și b) dictarea muzicală (dicteul) și notarea respectivă, după auz. Se deosebește de vocaliză*, care se execută pronunțând numai vocale, în general pe un număr mare de note. Există o vastă literatură cuprinzând s., compuse de specialiști vechi și moderni în învățământul cântului (N. Vaccai, P. Concone, G. Crescentini, F. Abt, G. Duprez, Luetgen, I. Dumitrescu ș.a.).

SOLFEGIU s. (MUZ.) (înv.) paralaghie.

SOLFEGIU s. (MUZ.) (înv.) paralaghie.