STRĂNEPOT, -OATĂ, strănepoți, -oate, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Copil al nepotului sau al nepoatei de fiu sau de fiică, considerat în raport cu străbunicii lui; copil al nepotului de frate sau de soră, considerat în raport cu părinții unchilor și mătușilor lui. 2. S. m. pl. Urmași, descendenți. – Pref. stră- + nepot.

strănepot, ~oată smf [At: (a. 1644) IORGA, S. D. V, 537 / V: (înv) ~năp~, ~ren~, ~rinip~ / Pl: ~oți, ~oate / E: stră- + nepot] 1 Persoană considerată în raport cu străbunicii. 2 Copil al nepotului sau al nepoatei de fiu sau de fiică considerat în raport cu bunicii. 3 Copil al nepotului de frate sau de soră considerat în raport cu unchii și mătușile sale Si: (rar) răznepot. 4 (Fam; mai ales la vocativ) Cuvânt cu care o persoană mai în vârstă se adresează alteia mai tinere sau unui copil. 5 (De obicei la masculin plural) Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui) Si: descendent (2), urmaș.

STRĂNEPOT, -OATĂ, strănepoți, -oate, subst. 1. S. m. și f. Copil al nepotului sau al nepoatei de fiu sau de fiică, considerat în raport cu străbunii (2) lui; copil al nepotului de frate sau de soră, considerat în raport cu părinții unchilor și mătușilor lui. 2. S. m. pl. Urmași, descendenți. – Stră- + nepot.

STRĂNEPOT, -OATĂ, strănepoți, -oate, s. m. și f. Copil al nepotului sau al nepoatei de fiu sau de fiică, considerat în raport cu bunicii; copil al nepotului de frate, considerat în raport cu unchii și mătușile sale. După ce-a trăit ani nouăzeci și nouă, a lăsat strănepoților moștenire moara și mai ales învățăturile sale. SADOVEANU, N. P. 141. Era Ionel ciobănelu, un strănepot al lui, rămas orfan de cînd era mic de tot. BUJOR, S. 70. El e strănepot de frate Lui Raton, care odată Trăia de zgomot departe, Într-o cameră privată. ALEXANDRESCU, M. 208. 2. (La pl.) Urmași, descendenți. [Oamenii] renasc în strănepoți. EMINESCU, N. 53. Semănau ghindă, de creșteau dumbrăvi pentru ca să aibă strănepoții lemne de ars. NEGRUZZI, S. I 246. Sîngele părinților în vinele strimte ale strănepoților a secat. RUSSO, S. 147.

STRĂNEPOT ~ți m. 1) Fiu al nepotului sau al nepoatei în raport cu străbunicii. 2) la pl. Urmași ai generației anterioare. /stră- + nepot

strănepot m. 1. fiu de nepot sau de nepoată; 2. pl. posteritatea cea mai depărtată, urmașii îndepărtați: strănepoții noștri.

strănepót, -oátă s. (stră- și nepot). Fiu fiuluĭ saŭ maĭ departe în linie dreaptă. Pl. Urmașĭ, descedențĭ.

strănăpot, ~oată smf vz strănepot

strenepot, ~oată smf vz strănepot

strinipot, ~oată smf vz strănepot

strănepot s. m., pl. strănepoți

strănepot s. m., pl. strănepoți

strănepot s. m., pl. strănepoți

STRĂNEPOT s. (rar) răznepot.

STRĂNEPOT s. (rar) răznepot.

Mes arrières-neveux me devront cet ombrage (fr. „Strănepoții mei îmi vor datora acest umbrar”) – vezi: Carpent tua poma nepotes. LIT.