SUBSUOARĂ, subsuori, s. f. 1. Partea de dedesubt a încheieturii brațului cu umărul; axilă, subraț. ◊ Loc. adv. La (sau sub, rar, pe) subsuoară = sub braț. Din tălpi până-n subsuori = în tot trupul. ◊ Expr. A (se) ține sau a (se) prinde de subsuoară (sau de subsuori) = a (se) ține de braț; a (se) îmbrățișa. ♦ (Adverbial) Sub braț. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) cu mâinile subsuoară (sau subsuori) = a sta degeaba, a trândăvi; a sta cu mâinile în sân. 2. Unghi pe care îl formează o frunză cu lujerul sau o ramură cu axul purtător. [Var.: (pop.) subsioară, subțioară s. f.] – Sub¹- + *suoară („subsuoară” < lat.).

subsuoară [At: PARACLIS (1693), 262 / P: ~su-oa~ / V: ~bțio~, (îvr) ~sio~, sups~, supțio~, sus~, (înv) sisio~, ~bts~ (S și: subt-suoară), suoară, supsio~, supsisio~, suptsio~, suptsua~, supts~ (S și: supt-suoară, supt suoară), susio~, (reg) as~, asus~, sâbsâo~, sâbțio~, sâpțio~, sâpțu~, sipțio~, ~sâo~, ~sâsâio~, ~so~, ~sua~, subțu~, supsâo~, supsâsâio~, supso~, supsuio~, supțuo~, susua~, susuio~, susu~, (îvr) ~sioră, ~re / Pl: ~ori, (îvp) ~re / E: sub¹- + suoară (< ml subala)] 1 sf Regiune a corpului omenesc, de forma unei cavități, situată de partea interioară a articulației brațului cu umărul Si: axilă (1), subraț (1). 2 sf La (sau sub, rar de-a, pe, în) ~ (ori ~ori) (Indică modul de purtare, de susținere etc. a unor obiecte, a unor greutăți etc.) Susținut de braț și de partea laterală a toracelui Si: la subraț Vz subraț. 3 sf (Îe) A lua (sau a ține, a duce, a apuca, a prinde etc. pe cineva) de ~ (sau de ~ori) ori ~, ~ori A cuprinde pe cineva cu amândouă mâinile, ținându-l de subsuori pentru a-l susține, a-l ridica, a-l purta pe sus sau a-l îmbrățișa. 4 sf (Pex; îae) A duce pe cineva de braț. 5 sf (Îe) A sta (sau a ședea) cu mâinile ~ (sau ~ori) A sta degeaba, cu mâinile-n sân Vz sân². 6 sf (Pop; îe) Din tălpi (sau din brâu) până-n ~ori Prin tot trupul. 7 sf (Îae) Peste tot trupul. 8 sf Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă subsuoara și care corespunde părții de jos a încheieturii mânecii cu corsajul Si: subraț (3). 9 sf (Pex) Fiecare dintre cele două părți laterale unde se încheie fața cu spatele la un obiect de îmbrăcăminte care acoperă bustul. 10 av În partea laterală a unui obiect de îmbrăcăminte. 11 sf (Reg; îf sipțioară) Clin la mâneca cămășii. 12 sf (Îrg; îf subțioară, supsioară) Regiune a corpului unui animal situată pe fața interioară a articulației membrelor sau a aripilor. 13 sf (Pan) Loc unde se împreună o frunză cu lujerul sau o ramură cu axul purtător Si: axilă (2). 14 sf (Reg; pex; îf susioară) Lăstar (la porumb). 15 sf (Reg) Loc unde se îmbină streașina cu zidul unei case. 16 sf Fiecare dintre bucățile de lemn care se prind pe căpriori pentru a-i fixa mai bine și a le mări rezistența.

SUBSUOARĂ, subsuori, s. f. 1. Partea de dedesubt a încheieturii brațului cu umărul; subraț. ◊ Loc. adv. La (sau sub, rar, pe) subsuoară = sub braț. Din tălpi până-n subsuori = în tot trupul. ◊ Expr. A (se) ține sau a (se) prinde de subsuoară (sau de subsuori) = a (se) ține de braț; a (se) îmbrățișa. ♦ (Adverbial) Sub braț. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) cu mâinile subsuoară (sau subsuori) = a sta degeaba, a trândăvi; a sta cu mâinile în sân. 2. Unghi pe care îl formează o frunză cu lujerul sau o ramură cu axul purtător. [Var.: (pop.) subsioară, subțioară s. f.] – Sub¹- + *suoară („subsuoară” < lat.).

SUBSUOARĂ, subsuori, s. f. 1. Partea de dedesubt a încheieturii brațului cu umărul. Moș Gheorghe Cucu... păși repede la marginea apei și întinse prăjina. Cu gheara de fier, cu luare-aminte, întoarse în apă pe înecat, pînă ce apucă subsuoara. SADOVEANU, O. III 322. Ți-aduci aminte cum pe-atunci Cînd ne primblam prin văi și lunci, Te ridicam de subsuori De-atîtea ori, de-atîtea ori? EMINESCU, O. I 235. Se arătă în vestminte arhierești ținut de subsuori de doi bătrîni vlădici. NEGRUZZI, S. I 231. ◊ Loc. adv. La (sau sub, rar pe) subsuoară = sub braț. Zmeul au apucat un copaci, care era mai gros și mai înalt, și cît ai bate în pălmi l-au și smuls din pămînt, și, punîndu-l ca pe un băț sub subsuoară, au plecat cu el acasă. SBIERA, P. 181. Că mama v-aduce vouă:... Mălăieș În călcăieș, Smoc de flori Pe subsuori. CREANGĂ, P. 20. Din tălpi pînă-n subsuori = în tot trupul, peste tot trupul. (Atestat în forma supțiori) Mă luă niște fiori, Din tălpi pînă-n supțiori. MAT. FOLK. 92. ◊ Expr. A (se) ține (sau a (se) prinde) de subsuoară (sau de subsuori) = a (se) ține de braț. Cînd prin crengi s-a fi ivit Luna-n noaptea cea de vară, Mi-i ținea de subsuoară, Te-oi ținea de după gît. EMINESCU, O. I 55. Și ieșind pe ușă iute, ei s-au prins de subsuoară. Braț de braț pășesc alături... id. ib. 154. (Eliptic) Să mor Într-o grădină cu flori, Cu mîndra de subsuori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. ♦ (Adverbial) Sub braț. Stam cu pușca subsuoară... Cînd deodată lîngă mine Se oprește-o căprioară. TOPÎRCEANU, P. 215. Sămănătorii harnici cu sacul subsuoară Pășesc în lungul brazdei pe fragedul pămînt. ALECSANDRI, O. 178. ◊ (La pl., cu valoare de sg.) Dan... coborîse scările cu cartea subsuori. EMINESCU, N. 56. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) cu mîinile subsuoară (sau subsuori) = a sta degeaba, a nu lucra nimic, a trîndăvi; a sta cu mîinile în sîn. Văd cu mulțămire, beizade, că vă place a nu șidea cu mînile subsuori. ALECSANDRI, T. 1241. 2. Unghi pe care îl formează o frunză cu lujerul sau o ramură cu axul purtător. – Variante: subsioară (CAMIL PETRESCU, T. II 17, TEODORESCU, P. P. 659), subțioară (VLAHUȚĂ, O. A. 135, ISPIRESCU, L. 99); pl. și, rar, subțioare (TEODORESCU, P. P. 473), supțioară s. f.

SUBSUOARĂ ~ori f. 1) Partea de sub braț, în locul de articulare a acestuia cu umărul. * La ~ sub braț. A sta (sau a ședea) cu mâinile ~ a pierde vremea degeaba; a lenevi. 2) Spațiu cuprins între baza frunzei sau a ramurii și lujerul sau tulpina plantei. [Sil. -su-oa-] /sub- + suoară

subs(u)oară f. Mold. V. subțioară: să-i pun plumbul subsoară POP. cu mâinile subsuori CR.

sâbsâoară sf vz subsuoară

sâbțioară sf vz subsuoară

sâpțâoară^[1] sf vz subsuoară

sâpțuoară sf vz subsuoară

sipțioară sf vz subsuoară^[1] corectat(ă)

sisioară sf vz subsuoară

subsâoară sf vz subsuoară

subsâsâioară sf vz subsuoară

subsioară sf vz subsuoară

subsioră sf vz subsuoară

subsoară sf vz subsuoară

subsuară sf vz subsuoară

subsuare sf vz subsuoară

subsuoare sf vz subsuoară

subtsuoară sf vz subsuoară

subțioară sf vz subsuoară^[1] corectat(ă)

subțuoară sf vz subsuoară

suoară sf vz subsuoară

supsâoară sf vz subsuoară

supsâsâioară sf vz subsuoară

supsioară sf vz subsuoară

supsisioară sf vz subsuoară

supsoară sf vz subsuoară

supsuioară sf vz subsuoară

supsuoară sf vz subsuoară

suptsuară sf vz subsuoară

supțioară sf vz subsuoară

supțuoară sf vz subsuoară

susioară sf vz subsuoară

susuară sf vz subsuoară

susuioară sf vz subsuoară

susuoară sf vz subsuoară

SUPȚIOARĂ s. f. v. subsuoară.

subțioară f. partea dedesupt a umărului la încheietura brațului. [Mold. subsoară = lat. *SUB SUB ALA; forma munteană subțioară a fost influențată de subțirei].

supsuoáră și supțioáră f., pl. orĭ (lat. sub ala, supt aripă, de unde s’a făcut un subst. *suară, *suoară, căruia i s’a pus înainte -upt. Căzînd t, s’a făcut supsuoară, ĭar din combinațiunea luĭ t cu s, s’a făcut *supțuoară, supțioară). Scobitura de supt umăr: a apuca un rănit de supsuorĭ. Adv. de loc. În orĭ supt scobitura de supt umăr: a veni cu pînea supsuoară. – În Trans. și susuară. În L. V. supsioară, susioară, suptŭsuară, suptŭsioară.

supțioáră, V. supsuoară.

susuoáră, V. supsuoară.

subsuoară (desp. -su-oa-) s. f., g.-d. art. subsuorii; pl. subsuori

subsuoară (-su-oa-) s. f., g.-d. art. subsuorii; pl. subsuori

subsuoară s. f. (sil. -su-oa-), g.-d. art. subsuorii; pl. subsuori

subsuoară, pl. subsuori

subsuoară, -suori.

SUBSUOARĂ s. 1. (ANAT.) axilă, subraț, (reg.) sumână. 2. v. subraț. 3. v. axilă.

SUBSUOARĂ s. 1. (ANAT.) axilă, subraț, (reg.) sumînă. 2. subraț. (~ unei rochii.) 3. (BOT.) axilă. (~ frunzelor.)

subțioară (-ori), s. f. – Subraț. – Var. supțioară, subsioară, subs(u)oară, su(pt)suoară. Mr. (sum)soară, megl. suptăsoară, soară. Lat. sŭbāla „subraț” (Cihac, I, 268; Cipariu, Gram.; Philippide, Principii, 33 și 97; Densusianu, Rom., CXXIII, 286 și GS, II, 315; Pușcariu 1667; Candrea, Éléments, 8; REW 8346; Rosetti, I, 171), comp. la o dată ulterioară cu sub. Var. se explică prin aceleași var. ale lui sub. Uz general (ALR, I, 54).