sudalmă sf [At: URECHE, L. 174 / V: (înv) sid~, (reg) ~dălnă / Pl: ~dălmi, ~me / E: mg szidalom] (Pop) 1 Înjurătură. 2 Ocară (1).

SUDALMĂ, sudălmi, s. f. (Popular) Înjurătură. Să nu uiți nici o clipă: străbunii au fost șerbi, Primiră-n veacuri aspre sudălmi și bice-n spate. STANCU, C. 133. Sudălmile i se incîlciră în cerul gurii pînă se înecară într-un scrîșnit. REBREANU, R. II 249. Dumbravă nu-i dete vreme să urmeze zadarnicele-i sudălmi. ODOBESCU, S. I 174. – Pl. și: sudalme (CAMILAR, N. I 34, STANCU, D. 26, RETEGANUL, P. III 27).

SUDALMĂ sudălmi f. Vorbă sau expresie injurioasă; înjurătură. /<ung. szidalom

sudalmă f. înjurătură: zadarnicele-i sudălmi OD. [Ung. SZIDALOM].

sudálmă f., pl. e și ălmĭ (ung. szidalom. Cp. cu valma). Mold. Trans. Suduĭală, înjurătură.

sidalmă sf vz sudalmă

sudălnă sf vz sudalmă

!sudalmă (pop.) s. f., g.-d. art. sudalmei; pl. sudalme

sudalmă (pop.) s. f., g.-d. art. sudălmii; pl. sudălmi

sudalmă s. f., g.-d. art. sudălmii; pl. sudălmi

sudalmă s. f., pl. sudălmi (sudalme)

sudalmă, pl. sudălmi

sudalmă, -dălmi.

SUDALMĂ s. v. afront, injurie, insultă, înjurătură, jignire, ocară, ofensă, rușine, umilință.

sudalmă s. v. AFRONT. INJURIE. INSULTĂ. ÎNJURĂTURĂ. JIGNIRE. OCARĂ. OFENSĂ. RUȘINE. UMILINȚĂ.

sudalmă (-ălmi), s. f. – Injurie, înjurătură, ofensă, ocară. Mag. szidalom (Cihac, II, 527; Gáldi, Dict., 97). La aceeași familie aparține sudui, vb. (a înjura, a ocărî), din mag. szidni. – Der. suduitor, adj. (care suduie); suduitură, s. f. (injurie, ofensă).

sudalmă, sudalme, sudălmi, s.f. – (reg.) Înjurătură, ofensă, ocară: „Și-odată, când a fost Casa Dracilor mai plină de feciori și fete, acolo după miezul nopții, odată s-aud niște floșcoieli, țipotituri și sudălmi și vorbe spurcate, cum n-ai mai auzit în veci” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 146). – Din magh. szidalom „ocară” (influențat, probabil, de sudui) (Șăineanu, Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

sudalmă, sudălmi, s.f. – Înjurătură, ofensă, ocară. – Din magh. szidalom (Cihac, Galdi cf. DER).