SĂCEALĂ, săceli, s. f. (Reg.) Țesală (pentru animale). – Cf. țesală.

SĂCEALĂ, săceli, s. f. (Reg.) Țesală (pentru animale). – Cf. țesală.

SĂCEALĂ, săceli, s. f. (Mold.) Țesală. [Calul] n-a cunoscut săceala și ovăzul pînă la intrarea lui în oaste. SADOVEANU, O. VIII 198. Ai s-o pui pe grăunțe și pe săceală, și în două săptămîni n-ai s-o mai cunoști. HOGAȘ, M. N. 9.

SĂCEALĂ ~eli f. reg. Unealtă de metal cu mâner, asemănătoare periei, folosită pentru a curăța părul vitelor; țesală. /<sl. țesalo

săceală f. Mold. țesală. [Metateză din slav. ČESALO, pieptene].

săceálă V. cesală.

ȚESALĂ, Mold. CESALĂ (pl. -ăli), SĂCEALĂ (pl. -eli) sf. 1 Un fel de perie de fier, dințată, cu care se perie părul calului, măgarului, etc. (🖼 5125) ¶ 2 fig. F Bătaie sdravănă [srb. česalo].

cesálă f., pl. e (vsl. česalo, peptene, d. česati, a peptăna. V. pacișe. Cp. cu tînjală). R. S. Perie de fer de curățat caiĭ. Fig. Bătaĭe, chelfăneală, scuturătură: ĭ-a tras o cesală, a mîncat o cesală. – În restu Munt. țesală: în Mold. săceală, pl. elĭ; în Btș. cersală. V. foșalăŭ și perie.

săceală (reg.) s. f., g.-d. art. săcelii; pl. săceli

săceală (reg.) s. f., g.-d. art. săcelii; pl. săceli

săceală s. f. (sil. -cea-), g.-d. art. săcelii; pl. săceli