tăbultoc [At: CIHAC II, 495 / V: (reg) ~băl~, ~băltou, ~băltuc, ~bâl~, ~bât~, ~bol~, tobâl~, tob~, tomul~ sn / Pl: ~oace sn, ~toci sm / E: ns cf tăbulcă, tăbuieț] (Mol) 1 sn Sac umplut numai pe jumătate, pentru a putea fi cărat în spinare Si: (reg) tăbol. 2 sn Conținutul unui tăbultoc (1). 3 sm (Fig; dep) Persoană scundă și îndesată Si: (reg) tăbuieț (5).

tăbultoc n. Mold. 1. partea sacului plin de taină; 2. fig. scurt și gros. [Și tobultoc: v. tăbueț, dar de formațiune obscură].

tăbultóc n., pl. oace (dim. d. tăbol, format într’o limbă slavă din care a fost luat). Est. Tăbuĭeț. – Și tăbîltoc, tobîltoc, tobultoc și tomultoc. În Neam. Rom. Pop. 6, 716: tăbăltuc (tăgîrță).

tăbăltoc sn vz tăbultoc

tăbăltou sn vz tăbultoc

tăbăltuc sn vz tăbultoc

tăbâtoc sn vz tăbultoc

tăboltoc sn vz tăbultoc

tobâltoc sn vz tăbultoc

tobultoc sn vz tăbultoc

tomultoc sn vz tăbultoc

tobultoc n. V. tăbultoc.

tăbăltúc, V. tăbultoc.

tobîltóc, V. tăbultoc.

tobultóc, V. tăbultoc.

tomultóc, V. tăbultoc.

tăbultoc (= tăbîltoc (sac)) s. n., pl. tăbultoace