veacă sf [At: LB / V: vecă / Pl: veci, vece / E: vsl вѣко „pleoapă” (Cf slovenul veka „capac, pleoapă”)] 1 (Reg) Perete circular de lemn (sau de metal) al sitei sau al circului. 2 (Reg; pex) Sită. 3 (Trs; Mun) Cerc sau formă de lemn ori de metal care se folosește ca tipar pentru caș. 4 (Reg) Unealtă folosită de ciobani la mestecarea zerului sau a laptelui pus la fiert, ca să nu se prindă. 5 (Trs) Cerc de lemn sau de fier așezat în jurul pietrelor morii sau ale râșniței pentru a împiedica risipirea făinii. 6 (Trs) Cutie cilindrică în care sunt așezate pietrele morii. 7 (Reg) Betelie la cioareci. 8 (Trs; Ban) Bor² (la pălărie). 9 (Reg) Oală mare de lut. 10 (Reg) Măsură de greutate pentru unele produse agricole, a cărei mărime este de aproximativ 1,75 kg.

veacă s.f. (reg.) 1 Peretele circular de lemn sau de metal al sitei, al ciurului etc. 2 Cerc sau formă de lemn ori de metal care se folosește ca tipar pentru caș. 3 Cerc de lemn ori de metal așezat în jurul pietrelor morii sau ale rîșniței pentru a împiedica risipirea fainii. 4 Bor (la pălărie). 5 Măsură de greutate pentru unele produse agricole, a cărei mărime este de cca 1,75 kg. • pl. veci, vece. și vecă s.f. /<sl. veche вѣко; cf. sloven, veka „capac, pleoapă”.

veácă, V. veșcă.

vecă sf vz veacă

veșcă sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 251 / V: vască, vaș~, veaș~, vescă / Pl: ~ști, ~ște / E: ucr dal веčко] 1 (Reg) Peretele circular de lemn sau de metal al sitei, al ciurului, al baniței etc. Si: (reg) veșcălie (1), văcălie (1). 2 (Mol; Buc; pex) Sită. 3 (Îe) (A fi) trecut (și) prin ciur și (prin) ~ sau cernut în ciur și în ~ (A fi) trecut prin ciur și prin dârmon. 4 (Mol; îe) (A nu fi) nici în ciur, nici în ~ A fi nehotărât. 5 (Pop) Cerc de lemn sau de fier așezat în jurul pietrelor morii sau, rar, ale râșniței, pentru a împiedica risipirea făinii Si: (reg) veșcălie (2). 6 (Reg) Cutie rotundă în care se află pietrele morii. 7 (Reg) Titirez (la moară). 8 (Trs; Mun) Cerc sau crintă de lemn ori de metal care se folosește ca tipar pentru caș. 9 (Trs) Coajă de copac (mai ales de tei) care se folosește la confecționarea unor obiecte (de uz gospodăresc). 10 (Reg; dep) Femeie slabă. 11 (Trs) Bor² (la pălărie). 12 (Reg; îs) ~ca capului Cutia craniană. 13 (Reg) Baniță din coajă de tei, de cireș etc. 14 (Buc; Ban) Butoi (1). 15 (Mun) Vas de tinichea în care se ține leșia folosită la prepararea săpunului.

vecă s.f. v. veacă.

véșcă f., pl. ște, ștĭ și șcĭ, și (Trans. și) vécă și veacă, pl. vecĭ (vsl. vĭeko, pleoapă, capac; rus. vĭeko, coșuleț, pleoapă, dim. vĭečko, coșuleț, de unde și ung. véska, oboroc). Văcălie. Tiparu în care se pune cașu. A fi trecut și pin cĭur, și pin veșcă (și pin sită, și pin cĭur saŭ și pin cĭur, și pin dîrmon), a fi trecut pin toate relele, a avea experiența vițiilor.

VEACĂ s. v. bată, betelie, văcălie, veșcă.

veacă s. v. BATĂ. BETELIE. VĂCĂLIE. VEȘCĂ.

veacă (veci), s. f. – 1. Cerc, inel de lemn, mai ales la roata morii sau la sită. – 2. Cingătoare. – 3. Bordură, chenar, margine. – 4. Formă, tipar. Sl. (rus.) vĕko „vas din scoarță” (Candrea). În Olt. și Trans. – Der. veșcă, s. f. (cerc, inel), din sl. vĕčko (Cihac, II, 454; Tiktin), cf. pol. wiecko, mag. véska „ladă”; văcălie (var. vășcălie), s. f. (cerc, cingătoare; margine; ciuperci, Fomes pinicola, Trametes suaveolens, Polyporus betulinus), de la veacă cu suf. -lie, și var. contaminată cu veșcă. Bășcălie, s. f. (glumă de prost gust) ar putea fi același cuvînt. – Din rom. provine rut. vakelija, vekelija „iască”.