VÂRTUTE, vârtuți, s. f. (Înv.) 1. Putere, tărie, vigoare. ◊ Expr. Om în vârtute = om în putere. A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). 3. Proprietate, însușire, calitate. – Lat. virtus, -utis.

vârtute sf [At: PSALT. HUR. 45^r/2 / S și: vir~ / Pl: ~uți / G-D: (înv) ~tei, ~uții, ~uției, ~uței / E: ml virtus, -utis, (25-33) cf fr vertu, it virtù] 1 (Îvp) Vigoare (1). 2 (Înv; îs) ~a vieții Vitalitate (3). 3 (Îvr; îls) Începător de ~ Învingător. 4 (Îvp; îla) În (sau întru, cu) ~ sau tare de (sau la, în) ~ Plin de vigoare (1). 5 (Îvr; îla) Într-o ~ Care are aceeași vigoare cu ... 6-7 (Înv; îljv) În vârsta ~i sau în ~a vieței (sau a anilor) (Care se află) în plină vigoare (1). 8 (Îvr; îla) Obosit de ~ Extenuat² (1). 9 (Îvr; d. ființe; îe) A prinde la ~ A prinde putere. 10 (Înv; îe) A face ~ A învinge. 11 (Îvr; îe) A sta la ~ A se afla în preajma cuiva pentru a-l susține. 12 (Înv) Forță morală. 13 (Înv) Voință puternică. 14 (Înv; îlav) Din (sau cu) toată ~a Cu toată strădania. 15 (Îvr) Minune (divină). 16 (Înv; fig) Sprijin. 17 (Înv) Speranță. 18 (Înv; ccr) Ocrotitor. 19 (Îvr) Resursă materială. 20 (Înv) Capacitate intelectuală. 21 (Înv) Destoinicie (6). 22 (Înv) Vitejie (2). 23 (Irn; îla) Cu ~ Capabil (1). 24 (Înv; fig) Expresivitate a stilului. 25-30 (Înv) Virtute (3, 4, 10, 11, 14, 15). 31 (Îvr; îlpp) În ~a ... În baza ... 32 (Îvr; îal) În conformitate cu ... 33 (Îvr; îal) Ca urmare a ... 34 (Înv) Putere (politică, militară etc.). 35 (Bis; înv; cu referire la divinitate) Atotputernicie. 36 (Bis; înv) Preamărire. 37 (Înv) Putere de convingere. 38 (Îvr) Soliditate. 39 (Îvr; fig) Fundament (4). 40 (Trs; d. boabe de porumb sau de grâu; îla) În ~ Care devine consistent, dens (când începe să se coacă). 41 (Înv; șîs ~a cerului) Boltă cerească. 42 (Pex) Loc înalt.

VÂRTUTE, vârtuți, s. f. (Înv. și arh.) 1. Putere, tărie, vigoare. ◊ Expr. Om în vârtute = om în putere. A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). 3. Proprietate, însușire, calitate. – Lat. virtus, -utis.

VÂRTUTE ~ți f. înv. Forță fizică a unei ființe cu o sănătate perfectă și în plină dezvoltare; putere de viață; vitalitate; vigoare. /<lat. virtus, ~utis

vârtute f. tărie fizică. [Lat. VIRTUTEM, vigoare].

virtute sf [At: MAIOR, IST. 65/2 / Pl: ~uți / E: lat virtus, -utis cf fr vertu, it virtù] sf 1 (Înv) Vitejie (2). 2 (Înv) Faptă vitejească. 3 Forță morală care are drept scop respectarea principiilor și a normelor etice Si: (înv) vârtute (25). 4 Integritate morală Si: (înv) vârtute (26). 5 (Rar) Lege morală bazată pe virtute (3). 6 Conduită caracteristică unei persoane virtuoase¹ (3). 7 Abstinență sexuală dictată de considerente morale Si: castitate (3). 8 Abstinență sexuală totală Si: castitate. 9 Fidelitate conjugală sau sentimentală. 10 Înclinație constantă către un anumit gen de îndatoriri morale, îndeplinite printr-un efort de voință Si: (înv) vârtute (27). 11 Calitate morală determinantă Si: (înv) vârtute (28). 12 (Flz; îs) ~uți cardinale Cele patru virtuți (11) considerate fundamentale de filozofii antici: înțelepciunea, curajul, dreptatea, cumpătarea. 13 (Îs) ~uți teologale (sau teologice) Cele trei virtuți (11) considerate supreme în morala creștină: credința (în Dumnezeu), nădejdea (în mântuirea sufletului) și iubirea (pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru). 14 Principiu activ care face ca un lucru să fie apt de a produce un anumit efect Si: eficiență (1), eficacitate (1), (înv) vârtute (29). 15 Calitate proprie unui lucru, unui fenomen Si: proprietate, (înv) vârtute (30). 16 (Rar) Abilitate artistică. 17 (Îlpp) În ~a … În baza ... 18 (Îal) În conformitate cu ... 19 (Îal) Ca urmare a ...

vîrtute s.f. 1 (înv.; pop.) Putere (fizică), tărie, vigoare. Virtutea scade, boala crește, se apropie clipa cea mai de pre urmă (MAI.). ◊ Loc.adj. În (sau întru, cu) vîrtute sau tare de (sau la, în) vîrtute = care este plin de vigoare, în deplinătatea puterii; voinic, puternic, sănătos. Femeile-s mai viclene, cugeta el apucînd hățurile; ele-s mai iscusite la vorbă; iar bărbații îs mai proști; însă mai tari de vîrtute (SADOV.). ◊ Expr. Om în vîrtute = om în putere. A fi tare de vîrtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2 (înv.) Forță morală; voință puternică; fermitate, hotărîre. I-a spus că se mută la Socodor și nu s-a mutat, pentru că n-avea în el destulă virtute să se mute (SLAV.). ◊ Loc.adv. (înv., pop.) Din (sau cu) toată virtutea = cu toată rîvna, cu toată strădania. Așa-i de ager încît chiar la o bătălie noi nu l-am putea birui, cu toată virtutea noastră (SADOV.). 3 (înv.) Bărbăție, curaj, vrednicie (în război). Faptele lăudate ce ostașii noștri au săvîrșit din îmboldirea și sub poruncile gloriosului nostru suveran, carele a știut să recunoască și să reînvie în inimile românești vîrtutea străbună (ODOB.). 4 Fig. (înv.) Proprietate, însușire, calitate. Spre a pricepe vîrtutea cuvîntărei acesteia, se cade întîie a ști că Petru Maior... învățase filozofia și teologia în cinci ani la Roma (PER.). 5 (înv.) Putere a cuiva. Unde sînt împărații cei puternici și viteji cei vestiți a împărăției aceștiia? Toți s-au stins, și virtutea lor au trecut, nimică altă dintru ale lor n-au rămas, fără numai deșertăciune (MICU). 6 (înv.; și vîrtutea cerului) Boltă cerească, firmament. Blagoslovit ești în vîrtutea ceriului (COR.). ◊ pl. -ți. /lat. virtus, -utis; cf. și fr. vertu, it. virtù.

VIRTUTE¹ s. f. v. vîrtute.

VÎRTUTE, virtuți, s. f. (Învechit și arhaizant; și în forma virtute) 1. Putere, tărie, vigoare. În zadar sări și se smuci iapa cu vîrtute, căci voinicul nostru se ținu zdravăn. POPESCU, B. I 39. Acum pîrdalnicele de bătrînețe mi-au secat toată vîrtutea. ISPIRESCU, L. 12. Tată-meu a fost om tare, Cu vîrtute foarte mare. TEODORESCU, P. P. 116. ◊ Expr. Om în vîrtute = om în putere. A fi tare de vîrtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. Era odată o babă care avea trei feciori... tari de vîrtute, dar slabi de minte. CREANGĂ, P. 3. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). Pădurile și imașurile și fînațurile, cu vîrtute cîștigate în războaiele vechi, se vor întoarce după dreptate neamurilor. SADOVEANU, O. VII 63. Vîrtutea infanteriei noastre la escaladarea Brăilei egală pe acea a cavaleriei la surprinderea taberei de la Jiliște. HASDEU, I. V. 103. 3. Proprietate, însușire, calitate. Pămîntul întreg e încins cu coarde și cu rețele de fier care, prin vîrtuțile de curînd aflate ale aburului și ale trăsnetului, poartă pretutindeni știri. ODOBESCU, S. III 320.- Variantă: virtute s. f.

vîrtúte f. (lat. vĭrtus, virtútis, virtute, vitejie; pv. vertut, fr. vertu. La It., Cat., Sp., Pg. e neol.). Vechĭ. Rar azĭ. Tărie, putere, vigoare, forță fizică: ceteá maĭ cu vîrtute rugăcĭunile (Șez. 30, 199).

vârtute (putere) (înv.) s. f., g.-d. art. vârtuții; pl. vârtuți

vârtute (vigoare, curaj) (înv.) s. f., g.-d. art. vârtuții; pl. vârtuți

vârtute (vigoare, curaj) s. f., g.-d. art. vârtuții; pl. vârtuți

VÂRTUTE s. v. dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă.

vîrtute s. v. DINAMISM. ENERGIE. FORȚĂ. IMPETUOZITATE. PUTERE. ROBUSTEȚE. TĂRIE. VIGOARE. VITALITATE. VLAGĂ.

vîrtute s. f. – Vigoare, forță. – Mr. virtute. Lat. virtūtem (Pușcariu 1862; REW 9371), cf. v. it. vertù, logid., v. port. virtude, prov. vertut, fr. vertu, sp. virtud. – Der. vîrtos (mr. vîrtos, vărtos), adj. (puternic, robust, viguros; solid, rezistent; adv., mult, puternic), din lat. virtŭōsus (Cipariu, Elem., 6; Densusianu, Hlr., 195; Iordan, Dift., 197; cf. Pușcariu 1862, care crede că acest cuvînt lat. nu a existat); vîrtoșie (var. vîrtoșenie, vîrtoșime), s. f. (vigoare, robustețe); vîrtucios, adj. (robust, puternic). Toate aceste cuvinte, cu excepția lui vîrtos, sînt înv. Este dubletul lui virtute, s. f., neol.; cu der. din fr.; virtual, adj.; virtuos, adj. (plin de virtute; virtuos, se spune despre muzicienii care-și stăpînesc foarte bine instrumentele); sensul al doilea este tradus din it. virtuoso; virtuozitate, s. f.