zăpușeală sf [At: ANON. CAR. / V: (pop) ~șală, (reg) ~uceală, (îvr) zăbu~ / Pl: ~eli / E: zăpuși + -eală] Zăduf (1).

zăpușeală s.f. Căldură mare și înăbușitoare; arșiță, caniculă; zăduf, (pop.) zăpuc. Nu-și găsea odihnă din cauza zăpușelii (ARD.). ◊ Fig. Ar mai ușura zăpușeala deznădăjduirei (DELAVR.). • pl. -eli. /zăpuși + -eală.

ZĂPUȘEALĂ, zăpușeli, s. f. Căldură mare și înăbușitoare; arșiță, zăduf. Vara te simți mai bine. Pămîntul e rece, nu te supără prea mult zăpușeala. STANCU, D. 350. Nădușise rău, că era zăpușeală. CAMIL PETRESCU, O. I 108. Zăpușeala ce plutește în văzduh țese o tăcere năbușitoare. REBREANU, I. 9.

ZĂPUȘEALĂ, zăpușeli, s. f. Căldură mare și înnăbușitoare; zăduf, arșiță. – Din zăpuși + suf. -eală.

ZĂPUȘEALĂ ~eli f. Căldură înăbușitoare; zăduf. [G.-D. zăpușelii] /a zăpuși + suf. ~eală

zăpușeală f. căldură năbușitoare.

zăpușeálă f., pl. elĭ (d. a se zăpuși). Zăduf, atmosferă înăbușitoare.

zăbușeală sf vz zăpușeală

zăpuceală sf vz zăpușeală

zăpușală sf vz zăpușeală

ZĂPUȘALĂ (pl. -șeli) sf. 🌦 Zăduf, pîclă, căldură înnăbușitoare: aerul fierbe de ~ (VLAH.); aninii și fragii... și-au strîns și ei frunzele d’atîta ~ (LUNG.); nu știi tu oare că eu pot să las o ~ și o arșiță, de să fiarbă mațele din tine? (ISP.); în zăpașala după-amiezii, în văzduhul dogoritor, se roteau puncte de foc (SAD.) [zăpuși].

zăpușeală s. f., g.-d. art. zăpușelii; pl. zăpușeli

zăpușeală s. f., g.-d. art. zăpușelii; pl. zăpușeli

zăpușeală s. f., g.-d. art. zăpușelii; pl. zăpușeli

zăpușeală

zăpușeală, -șeli.

ZĂPUȘEALĂ s. v. caniculă.

ZĂPUȘEALĂ s. (MET.) arșiță, caniculă, călduri (pl.), dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pîrjol, pojar, toropeală, zăduf, (livr.) torpoare, (pop.) arsură, vipie, (reg.) buhoare, cocăt, crăpăt, năplăială, pîclă, prepăt, prigoare, puhăială, zăpuc, (prin Ban.) arsoare, (Ban. și Transilv.) friptoare, (prin Olt.) japsă, (Ban.) pripeală, (înv.) ars, pripec, (fig.) cuptor, jar. (~ zilelor de vară.)