ÎMBRĂȚIȘA, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșa vb. I] – În + brățiș (reg.).

îmbrățișa [At: BIBLIA (1688) / V: (înv) ~țășa, ~țoșa / Pzi: ~șez / E: în- + brățiș] 1-2 vtrr A (se) lua în brațe¹ (unul pe altul), în semn de afecțiune. 3 vt (Fig) A adera la o profesie, idee, metodă etc. 4 vt (Fig) A-și însuși o profesie, doctrină, metodă etc. 5 vt (Fig) A înconjura din toate părțile Si: a învălui. 6 vt (Fig) A cuprinde cu privirea. 7 vt (Fig) A include în sfera preocupărilor. 8 vt (Fig) A se consacra unei profesiuni. 9 vt (Fig) A conține.

ÎMBRĂȚIȘA, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesiuni. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșa vb. I] – În + brățiș (reg.).

ÎMBRĂȚIȘA, îmbrățișez, vb. I. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la persoane) A cuprinde în brațe, a înlănțui cu brațele, a strînge în brațe cu afecțiune. Bătrînii își plecară frunțile, apoi îmbrățișară pe oștean. SADOVEANU, O. VII 161. Să-mbrățișez părinții și frații ce-am avut. BOLINTINEANU, O. 5. ◊ Refl. reciproc. Apoi se îmbrățișară de bucurie. ISPIRESCU, L. 61. ♦ Fig. A înconjura din toate părțile, a învălui. Glasurile se îneacă în nourul de praf ce-i îmbrățișează pe toți. REBREANU, I. 12. 2. Fig. A stărui cu privirea asupra unui lucru, a cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. Ochii îmbrățișau întinderile și munții. SADOVEANU, O. I 120. Cum au ieșit din curtea gării, se oprește în loc, îmbrățișează cu o privire înapoi toată gara, și găsește că nu-i așa de mare cum se aștepta. SP. POPESCU, M. G. 47. Sta multă vreme, îmbrățișîndu-i cu privirea și mereu întrebîndu-i ce doresc. VLAHUȚĂ, O. A. 142. 3. Fig. (Cu privire la idei, doctrine, concepții) A-și apropria, a adopta, a-și însuși, a adera la... ♦ A se apuca de o meserie, a se consacra unei profesiuni. A îmbrățișat profesia de medic. ♦ A cuprinde, a conține. (Atestat în forma de prez. conj. pers. 3 îmbrățișe) Puterea-i obiectivă i-a îngăduit [lui Victor Hugo] să îmbrățișe domenii nemărginite. SADOVEANU, E. 220. – Prez. conj. și: îmbrățiș. - Variantă: (regional) îmbrățoșa (RUSSO, O. 30) vb. I.

A ÎMBRĂȚIȘA ~ez tranz. 1) A înconjura cu brațele (pentru a-și demonstra dragostea sau afecțiunea); a strânge în brațe; a cuprinde. 2) fig. (idei, doctrine, teme) A decide să urmeze, acceptând ca bun. 3) fig. (profesii, ocupații) A alege drept domeniu de activitate permanentă. 4) fig. (despre lucruri) A conține în sfera sa (în mod global). Romanul acesta ~ează o multitudine de probleme. 5) fig. A cuprinde dintr-o privire. /în + brățiș (braț)

A SE ÎMBRĂȚIȘA mă ~ez intranz. A face (concomitent) schimb de strângeri în brațe (unul cu altul); a se cuprinde. /în + brățiș (braț)

îmbrățișà v. 1. a strânge în brațe; 2. fig. a coprinde cu mintea: istoria îmbrățișează toate faptele; 3. a lua asupră-ți: a îmbrățișat cauza mea; 4. a alege: a îmbrățișa un candidat. [Derivat din brățiș].

îmbrățășa v vz îmbrățișa

îmbrățoșa v vz îmbrățișa

îmbrățoșà v. Mold. V. îmbrățișa. [Derivat din brățos].

îmbrățișéz v. tr. (d. brățiș). Strîng în brațe. Fig. Cuprind cu mintea: istoria îmbrățișează toate faptele. Mă însărcinez cu, ĭau asupra mea: a îmbrățișa cauza cuĭva. Aleg: a îmbrățișa o carieră, un partid (maĭ elegant aleg). Primesc favorabil pe cineva. – În nord -oșez.

îmbrățișa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbrățișez, 3 îmbrățișează, 1 pl. îmbrățișăm; conj. prez. 1 sg. să îmbrățișez, 3 să îmbrățișeze; ger. îmbrățișând

îmbrățișa (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișează, 1 pl. îmbrățișăm; conj. prez. 3 să îmbrățișeze; ger. îmbrățișând

îmbrățișa vb., ind. prez. 1 sg. îmbrățișez, 1 pl. îmbrățișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbrățișeze; ger. îmbrățișând

îmbrățișa (ind. prez. 3 sg. și pl. îmbrățișează, 1 pl. îmbrățișăm, ger. îmbrățișînd)

îmbrățișez, -șează 3, -șam 1 imp., -șare inf. s.

ÎMBRĂȚIȘA vb. 1. a (se) cuprinde, a (se) înlănțui, a (se) prinde. (Se ~ de mijloc.) 2. a strânge. (A ~t fata.)

ÎMBRĂȚIȘA vb. v. adopta, cuprinde, însuși, primi, prinde, vedea.

îmbrățișa vb. v. ADOPTA. CUPRINDE. ÎNSUȘI. PRIMI. PRINDE. VEDEA.

ÎMBRĂȚIȘA vb. 1. a (se) cuprinde, a (se) înlănțui, a (se) prinde. (Se ~ de mijloc.) 2. a strînge. (A ~t-o la piept.)

îmbrățoșa, îmbrățoșez, vb. tranz. – (reg.) A lua în brațe, a strânge în brațe: „Cupcea, când să bătea, își lua cuțitu’ în dinți, îmbrățoșa câte patru oșeni deodată...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 294). – Var. a lui îmbrățișa (< în- + brățiș) (DEX, MDA).

îmbrățișa, îmbrățișez v. t. (intl.) a fura, a-și însuși (ceva) prin mijloace ilicite.