împuiere sf [At: ATILA, P. 162 / V: (înv) ~iare / Pl: ~ri / E: împuia] (Pop) 1 Naștere a unor pui de către animale Si: cățelire, fătare, înmulțire, plodire. 2 (Fig) Întindere a bubelor. 3 Încolțire a dragostei. 4 Amețire cu vorba, repetând mereu același lucru. 5 Împodobire cu ornamente Si: împestrițare.

ÎMPUIA, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.

împuia [At: ANON. CAR. / P: ~pu-ia / Pzi: 3 ~iază, (reg) ~puie / E: în- + pui] (Pop) 1 vta (D. animale) A face pui Si: a cățeli, a făta, a se înmulți, a plodi. 2 vta (Fig; d. bube) A se întinde. 3 vir (D. dragoste) A încolți. 4 vt (Îe) A ~ urechile (sau capul, sufletul) cuiva A face să intre o idee în mintea cuiva, repetând-o la nesfârșit. 5 vt (Îae) A ameți cu vorba. 6 vt (Reg) A împodobi cu ornamente Si: a împestrița.

împuiare sf vz împuiere

ÎMPUIA, împuiez, vb. I. Tranz. (în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.

ÎMPUIA, împuiez, vb. I. Tranz. (În expr.) A împuia capul (sau urechile cuiva) = a repeta ceva în chip insistent și obositor sau neplăcut pentru cel care ascultă; a bate (cuiva) capul, a asurzi, a ameți. Mai ieșiți afară, că ne-ați împuiat urechile, necuraților. STANCU, D. 13. Zvonurile astea le împuiară urechile. DELAVRANCEA, H. T. 149. Haide, nu ne mai împuia capul! cară-te, cît e cu cinste, că-ți mai lungesc urechile o toană! CARAGIALE, S. 54. – Prez. ind. și: împui (DUMITRIU, N. 280, GHICA, S. 656).

A ÎMPUIA ~iez tranz.: ~ capul (sau urechile) cuiva a repeta cuiva insistent un lucru; a ameți pe cineva cu vorbăria. /în +pui

împuià v. 1. a face pui; 2. a se înmulți; 3. a umplea, a ameți: a împuia urechile, capul.

împuĭéz v. tr. (d. puĭ. V. puĭez). Umplu cu puĭ, cu oŭă (ca regina albinelor alveolele). Fig. (d. puĭ, înfloritură pe pînză). Umplu, împănez: a împuĭa capu cuĭva cu palavre, cu bocete.

!împuia (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împuie/împuiază, 1 pl. împuiem; conj. prez. 3 să împuie/să împuieze; ger. împuind

împuia vb., ind. prez. 1 sg. împuiez, 3 sg. și pl. împuiază, 1 pl. împuiem; conj. prez. 3 sg. și pl. împuieze; ger. împuind

ÎMPUIA vb. v. înmulți, reproduce.

împuia vb. v. ÎNMULȚI. REPRODUCE.

împuia pers. 3 sg. împuiază, vb. I (pop.) 1. (despre animale și păsări) a face ouă, a se înmulți. 2. (despre bube) a se întinde. 3. (despre gânduri, dragoste) a încolți, a se încuiba. 4. (cu referire la urechile și capul omului) a asurzi, a bate capul, a ameți, a năuci. 5. (cu referire la ornamente) a desena, a coase pui pe ceva, a împodobi, a împestrița.