încleiere sf [At: POLIZU / V: ~iare, încleire / Pl: ~ri / E: încleia] 1 Fixare, lipire cu clei Si: încleiată (1), încleiat¹ (1), (înv) încleitură, (reg) încleioșare (1), încleioșeală (1). 2 (Pex) Lipire. 3 Murdărire cu clei Si: încleiată (3), încleiat¹ (3), (reg) încleioșare (2), încleioșeală (2). 4 Devenire cleios Si: încleiată (4), încleiat¹, (reg) încleioșare (3), încleioșeală (3). 5 Încleștare (a fălcilor) Si: încleiată (5), încleiat¹ (5). 6 Înțepenire a limbii Si: încleială (6), încleiat¹ (6). 7 Tratare a diferitelor produse semifabricate cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile.

ÎNCLEIERE s. f. Acțiunea de a (se) încleia și rezultatul ei. Variantă: încleire s. f.

încleiare sf vz încleiere

încleire sf vz încleiere

ÎNCLEIRE s. f. v. încleiere.

încleiere s. f., g.-d. art. încleierii; pl. încleieri

încleiere s. f., g.-d. art. încleierii; pl. încleieri

încleiere s. f., g.-d. art. încleierii; pl. încleieri

încleiere

ÎNCLEIERE s. 1. lipire, lipit, (rar) încleială. (~ unui obiect.) 2. (TEHN.) ancolare.

ÎNCLEIERE s. 1. lipire, lipit, (rar) încleială. (~ unui obiect.) 2. (TEHN.) ancolare.

Încleiere ≠ descleiere, dezlipire

ÎNCLEIÉRE (< încleia) s. f. 1. Operație de îmbinare nedezmembrabilă cu clei a două piese din materiale hidrofile (lemn, hârtie etc.); lipire cu clei. 2. Operație care constă în îmbibarea hârtiei (în masă sau la suprafață) cu o emulsie sau soluție specială, care îi conferă impermeabilitate, rezistență la absorbția cernelurilor, rigiditate, rezistență mecanică etc. 3. Operație de acoperire a fibrelor de urzeală cu o peliculă subțire de substanțe cleioase (făină, amidon etc.), executată în scopul măririi netezimii și a rezistenței la solicitări mecanice și la frecare.