ÎNCRÂNCENA, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncen. Var.: (reg.) încrâncina vb. I] – În + crâncen. corectat(ă)

încrâncena vr [At: LET. III², 357 / V: (înv) ~răciuna, (cscj) ~ni, (reg) ~cina, ~ciuna, ~crincina / Pzi: încrâncen, ~nez / E: în- + crâncen] 1 A se cutremura de oroare. 2 A se îngrozi. 3 A încremeni de spaimă. 4 A se înfiora. 5 (Îe) A i se ~ cuiva carnea A-i fi frică. 6 A se încăpățâna. 7 A-și susține foarte ferm punctul de vedere. 8 A se înverșuna pentru a obține ceea ce și-a propus. 9 A lua parte la o luptă sângeroasă. 10-11 A se dovedi (crud și) neîndurător.

ÎNCRÂNCENA, încrâncen, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncenez. Var.: (reg.) încrâncina, vb. I] – În + crâncen.

A ÎNCRÂNCENA ~ez tranz. A face să se încrânceneze. [Și încrâncen] /în + crâncen

A SE ÎNCRÂNCENA mă ~ez intranz. 1) (despre corp și despre părți ale lui) A se contracta în mod involuntar sub acțiunea unei tensiuni nervoase; a se încreți; a se înfiora. 2) (despre lupte) A deveni (mai) crâncen; a se desfășura tot mai intens; a se înverșuna; a se îndârji. [Și încrâncen] /în + crâncen

încrăciuna v vz încrâncena

încrânceni v vz încrâncena

încrâncina v vz încrâncena

încrânciuna v vz încrâncena

încrincina v vz încrâncena

încrincini v vz încrâncena

CRÎNCENA vb. I v. încrîncena.

ÎNCRÎNCENA, pers. 3 încrîncenă, vb. I. Refl. (Despre ființe în general sau numai despre anumite părți ale corpului) A se contracta, a se înfiora (de frică, de scîrbă, de mînie). De cîte ori dascălul Pamfil cetește în gromovnic că iar are să fie zavistie mare și tăiere și războaie între împărați, mi se încrîncenă inima și n-am somn. SADOVEANU, F. J. 59. ◊ Tranz. Un nod greu îi încrîncenă grumazul. CAMILAR, T. 46. – Prez. ind. și: încrîncenez (DEȘLIU, M. 13). – Variante: crîncena (C. PETRESCU, Î. II 8), încrîncina (CREANGĂ, P. 77) vb. I.

ÎNCRÎNCINA vb. I v. încrîncena.

încrâncinà v. a se cutremura de groază: ți s’a încrâncina și ție carnea pe tine CR. [V. crâncen].

încrîncenéz v. tr. (d. crîncen saŭ vsl. krončinĭati sen, a se înverșuna). Umplu de oroare, înfior. V. refl. Mă înfior (uzitat la pers. III): mulțĭ oamenĭ stăteaŭ încrîncinațĭ (Mold.) de mugetu vitelor (Șez. 30, 196). – Vechĭ și -nesc.

încrâncena (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încrâncenez, 3 se încrâncenează; conj. prez. 1 sg. să mă încrâncenez, 3 să se încrânceneze; imper. 2 sg. afirm. încrâncenează-te; ger. încrâncenându-mă

!încrâncena (a se ~) vb., ind. prez. 3 se încrâncenează

încrâncena vb., ind. prez. 1 sg. încrâncen/încrâncenez, 3 sg. și pl. încrâncenă/încrâncenează

încrâncen.

ÎNCRÂNCENA vb. a se cutremura, a se înfiora, a se înfricoșa, a se îngrozi, a se înspăimânta, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimânta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scârbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.)

ÎNCRÂNCENA vb. a se cutremura, a se înfiora, a se înfricoșa, a se îngrozi, a se înspăimînta, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.)

a i se încrâncena / a i se încreți carnea pe trup expr. a avea frisoane, a se înfiora.