înfășura [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 28/9 / V: ~șora / Pzi: ~șor, (reg) ~ășur / E: ml *in-fasciolare 1-2 vtr A (se) acoperi strâns de jur-împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 3 vt (Fig) A învălui. 4-5 vtr A (se) încolăci. 6 vt A depăna pe un ghem, fus etc. 7 vr (Fam) A se învârti în preajma cuiva sau a ceva. 8 vt (Fig) A imobiliza. 9 vr A hoinări.

ÎNFĂȘURA, înfășor și înfășur, vb. I. 1. Tranz. A acoperi, a înveli ceva (sau pe cineva) bine și din toate părțile, răsucind de jur împrejurul lui o pînză, o învelitoare, o pătură etc. Scot mănușa... și înfășur mîna plină de sînge. CAMIL PETRESCU, U. N. 404. Femeile își înfășură capul cu un ștergar. NEGRUZZI, S. I 308. Maică, măiculița mea, Ia din traistă o basma, Înfășoară Mîna-n ea. TEODORESCU, P. P. 683. ◊ Fig. A trecut o mașină pe lîngă mine... și m-a înfășurat în praf – amețindu-mă. SAHIA, N. 16. ◊ Refl. (Despre persoane) Baba pe loc se și înfășură în țol. ȘEZ. I 53. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. O văd întîia oară, Dar inima-mi și ochii cu drag o înfășoară. EFTIMIU, Î. 157. Inima mi-e-nduioșată cînd, în clipa cea mai grea, Văd cum dragostea lui Stareț înfășoară țara mea. DAVILA, V. V. 183. Dan o înfășură într-o privire caldă, apoi își lăsă ochii în jos. VLAHUȚĂ, O. A. III 48. ◊ Refl. Dealu-n umbră se-nfășoară. MACEDONSKI, O. I 32. 3. Tranz. A încolăci ceva în jurul unui obiect. L-a înfășurat... cu brațele după gît. SAHIA, N. 52. Celălalt capăt al funiei-l înfășuri pe lîngă grumazii vacii. RETEGANUL, P. IV 26. Și de furcă mi-i lega, După ea-i înfășura; Dar jugani se scutura Și arcan desfășura. TEODORESCU, P. P. 689. ◊ Fig. L-a înfășurat de cîteva ori în bici. STANCU, D. 104. ♦ A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). Înfășoară ața pe mosor. 4. Refl. (Rar) A se învîrti de colo pînă colo (în jurul unui punct fix), a da tîrcoale. Ce v-ați strîns aicea, măi? Ce vă înfășurați pe-aicea, măi? PAS, L. I 262. Se înfășura prin odaie, își făcea de lucru prin curte, se uita pe cer, tot părîndu-i-se că o să-nceapă ploaia. id. Z. I 173.

A ÎNFĂȘURA înfășor tranz. 1) A face să se înfășoare; a învălătuci; a încolăci. ~ ața pe mosor. 2) A înveli de jur împrejur; a învălătuci. 3) fig. rar A cuprinde din toate părțile; a cotropi; a învălura; a învălui. Valea s-a ~t în umbră. /<lat. infasciolare

A SE ÎNFĂȘURA mă înfășor intranz. A se fixa prin mișcări de rotație (în jurul unui obiect); a se învălătuci; a se încolăci. /<lat. infasciolare

înfășora v vz înfășura

înfășură v. a înveli bine. [V. înfășà].

înfășór (vest) și înfășur (est), a -urá v. tr. (lat. in-fasciolo, -áre, d. fasciola, dim. d. fascia, fașă. – Înfășor, -orĭ, -oară, înfășurăm; să înfășoare). Leg în prejur de maĭ multe orĭ: un picĭor înfășurat în peticĭ. Înșir în prejuru unuĭ lucru: a înfășura sfoara pe băț. V. refl. Mă învălătucesc pe băț: sfoara se înfășoară pe băț. – În Arg. înfreșór, -urat.

înfășura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășor, 2 sg. înfășori, 3 înfășoară; conj. prez. 1 sg. să înfășor, 3 să înfășoare; imper. 2 sg. afirm. înfășoară

înfășura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășor, 3 înfășoară; conj. prez. 3 să înfășoare

înfășura vb., ind. prez. 1 sg. înfășor, 3 sg. și pl. înfășoară; conj. prez. 3 sg. și pl. înfășoare

înfășura (ind. prez. 1 sg. înfășor)

înfășur, -re 3 conj.

ÎNFĂȘURA vb. v. împresura.

ÎNFĂȘURA vb. 1. v. depăna. 2. v. încolăci. 3. v. încinge. 4. v. înveli.

ÎNFĂȘURA vb. 1. a depăna. (A ~ fire textile pe un mosor.) 2. a (se) ghemui, a (se) încîrliga, a (se) încolăci, a (se) încovriga, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...) 3. a încinge, a strînge. (Un brîu îi ~ mijlocul.) 4. a (se) acoperi, a (se) înveli, (înv. și pop.) a (se) coperi, (pop.) a (se) învălui, (înv. și reg.) a (se) astruca. (S-a ~ cu plapuma și s-a culcat.)

înfășura vb. v. ÎMPRESURA.

A se înfășura ≠ a se dezvălătuci

A înfășura ≠ a desfășura

A (se) înfășura ≠ a (se) desfășura