opțiuni
  • info

16 definiții pentru înspăimânta

din care

Explicative DEX

ÎNSPĂIMÂNTA, înspăimânt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

ÎNSPĂIMÂNTA, înspăimânt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

înspăimânta vtr [At: CORESI, EV. 38/28 / Pzi: înspăimânt, (înv) ~tez / E: ml *expavimento, -are] 1-2 A (se) speria.

A ÎNSPĂIMÂNTA înspăimânt tranz. A face să se înspăimânte. [Sil. în-spăi-] /în + a spăimânta

A SE ÎNSPĂIMÂNTA mă înspăimânt intranz. 1) A se umple de spaimă. 2) A fi cuprins de spaimă; a se speria tare; a se înfiora. /în + a spăimânta

înspăimântà v. 1. a băga spaimă; 2. a fi coprins de spaimă. [V. spăimântà].

ÎNSPĂIMÎNTA, înspăimînt, vb. I. Refl. A simți groază, a fi cuprins de spaimă. Chiruța se-nspăimînta, Și cătră nen’său grăia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 492. ♦ Tranz. A pricinui spaimă, a inspira frică; a îngrozi, a înfricoșa. Nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt. EMINESCU, O. I 147. – Variantă: (învechit) spăimînta (CREANGĂ, P. 133, TEODORESCU, P. P. 133) vb. I.

SPĂIMÎNTA vb. I v. înspăimînta.

înspăĭmînt, înspăĭmîntătór, V. spăĭmînt, spăimîntător.

spăĭmînt și însp- saŭ -éz și (vechĭ, azĭ Ban. și Serbia) spămînt, la Dos. înspămînt v. tr. (lat. expaventare, d. expavens, -éntis, part. prez. d. expavire, a se spăĭmînta. Formele cu ăĭ infl. de spaĭmă. It. spaventare, fr. épouvanter, sp. pg. espantar. V. speriĭ și epavă). Umplu de spaĭmă, speriĭ, înfricoșez. V. refl. Mă umplu de spaĭmă. – Vechĭ și spemintez, spămintez, spămîntez. În Ps. S. 90, 5, spemenți(spe- minti), ca peminte, cuvinte, morminte (e-i-e asimilare saŭ armonie vocalică). Și spomînt (Serbia), ca pomînt.

Ortografice DOOM

înspăimânta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înspăimânt, 2 sg. înspăimânți, 3 înspăimântă; conj. prez. 1 sg. să înspăimânt, 3 să înspăimânte

înspăimânta (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimântă

înspăimânta vb., ind. prez. 1 sg. înspăimânt, 3 sg. și pl. înspăimântă

înspăimînta (ind. prez. 1 sg. înspăimînt)

înspăimânt, -mânți 2.

Sinonime

ÎNSPĂIMÂNTA vb. v. îngrozi.

ÎNSPĂIMÎNTA vb. a se cutremura, a se încrîncena, a se înfiora, a se înfricoșa, a se îngrozi, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.)

Intrare: înspăimânta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înspăimânta
  • ‑nspăimânta
  • înspăimântare
  • ‑nspăimântare
  • înspăimântat
  • ‑nspăimântat
  • înspăimântatu‑
  • ‑nspăimântatu‑
  • înspăimântând
  • ‑nspăimântând
  • înspăimântându‑
  • ‑nspăimântându‑
 singular plural
  • înspăimântă
  • ‑nspăimântă
  • înspăimântați
  • ‑nspăimântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înspăimânt
  • ‑nspăimânt
 (să)
  • înspăimânt
  • ‑nspăimânt
  • înspăimântam
  • ‑nspăimântam
  • înspăimântai
  • ‑nspăimântai
  • înspăimântasem
  • ‑nspăimântasem
a II-a (tu)
  • înspăimânți
  • ‑nspăimânți
 (să)
  • înspăimânți
  • ‑nspăimânți
  • înspăimântai
  • ‑nspăimântai
  • înspăimântași
  • ‑nspăimântași
  • înspăimântaseși
  • ‑nspăimântaseși
a III-a (el, ea)
  • înspăimântă
  • ‑nspăimântă
 (să)
  • înspăimânte
  • ‑nspăimânte
  • înspăimânta
  • ‑nspăimânta
  • înspăimântă
  • ‑nspăimântă
  • înspăimântase
  • ‑nspăimântase
plural I (noi)
  • înspăimântăm
  • ‑nspăimântăm
 (să)
  • înspăimântăm
  • ‑nspăimântăm
  • înspăimântam
  • ‑nspăimântam
  • înspăimântarăm
  • ‑nspăimântarăm
  • înspăimântaserăm
  • ‑nspăimântaserăm
  • înspăimântasem
  • ‑nspăimântasem
a II-a (voi)
  • înspăimântați
  • ‑nspăimântați
 (să)
  • înspăimântați
  • ‑nspăimântați
  • înspăimântați
  • ‑nspăimântați
  • înspăimântarăți
  • ‑nspăimântarăți
  • înspăimântaserăți
  • ‑nspăimântaserăți
  • înspăimântaseți
  • ‑nspăimântaseți
a III-a (ei, ele)
  • înspăimântă
  • ‑nspăimântă
 (să)
  • înspăimânte
  • ‑nspăimânte
  • înspăimântau
  • ‑nspăimântau
  • înspăimântară
  • ‑nspăimântară
  • înspăimântaseră
  • ‑nspăimântaseră
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • spăimânta
  • spăimântare
  • spăimântat
  • spăimântatu‑
  • spăimântând
  • spăimântându‑
 singular plural
  • spăimântă
  • spăimântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • spăimânt
 (să)
  • spăimânt
  • spăimântam
  • spăimântai
  • spăimântasem
a II-a (tu)
  • spăimânți
 (să)
  • spăimânți
  • spăimântai
  • spăimântași
  • spăimântaseși
a III-a (el, ea)
  • spăimântă
 (să)
  • spăimânte
  • spăimânta
  • spăimântă
  • spăimântase
plural I (noi)
  • spăimântăm
 (să)
  • spăimântăm
  • spăimântam
  • spăimântarăm
  • spăimântaserăm
  • spăimântasem
a II-a (voi)
  • spăimântați
 (să)
  • spăimântați
  • spăimântați
  • spăimântarăți
  • spăimântaserăți
  • spăimântaseți
a III-a (ei, ele)
  • spăimântă
 (să)
  • spăimânte
  • spăimântau
  • spăimântară
  • spăimântaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înspăimânta, înspăimântverb

  • 1. A fi cuprins de spaimă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Chiruța se-nspăimînta, Și cătră nen’său grăia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 492. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: înfricoșa îngrozi
      • format_quote Nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt. EMINESCU, O. I 147. DLRLC
etimologie:
  • În + spăimânta DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.